marți, 20 iunie 2017

Libertatea spirituală





Te-ai gândit vreodată cum ar fi să trăieşti liber? Liber de orice prejudecată, de orice credinţă, de orice mironoseală? Liber de orice falsă moralitate care se naşte doar pe pământ şi tot aici este îngropată? Liber de orice ipocrizie lumească care îţi şopteşte că trebuie neapărat să fii în rând cu lumea? Liber de orice clişeu religios sau spiritual care te închide între două limite? Liber de posesivitate, de gelozie, de control? Liber de reprimarea sexuală care îţi spune că asta sau cealaltă nu e voie, nu e frumos, nu dă bine? Liber de înlănţuirea banilor care vor neapărat să te convingă că nu le poţi avea chiar pe toate în viaţă? Liber de orice impunere exterioară precum că nu ai avea drept divin total asupra vieţii tale? Îţi place să-ţi dai cu tifla-n cap acceptând condiţionările lumeşti, nu-i aşa?

Lumescul moral care vede lucrurile doar în alb şi negru, îşi pune mai mereu ochi de cal ca nu cumva să vadă stânga cum o duce în ispită pe dreapta sau invers. Lumescul moral nu poate sesiza nuanţele din spatele unei alegeri. Lumescul moral se identifică cu falsitatea, cu neputinţa, cu mila, cu frica. Lumescul moral vorbeşte despre iubirea necondiţionată, în timp ce se luptă cu îndârjire contra firii umane. Lumescul moral nu suportă libertatea spirituală pentru că nu intră în raza lui de acceptare faptul că sufletul s-a întrupat pentru orice fel de experienţă pe care simte nevoia să o experimenteze. El oprimă şi suprimă această libertate pentru că nu se agaţă de spirit, ci se agaţă de trup, de minte, de credinţele limitative, adică de alter-ego. Acolo unde ego-ul e pus pe soclu, va veni turma în jurul acestui soclu şi-i va aduce osanale care mai de care mai linguşitoare, transformând acest simnplu ego într-un complex alter-ego. Şi această turmă i se va închina acestui alter-ego, ca şi cum i s-ar închina unei entităţi de sine stătătoare, ca şi cum ar avea voinţă şi conştiinţă. Aşa se suprimă libertatea spirituală, prin alter-ego-ul transformat în zei şi dumnezei!

Oamenii nu se recunosc ca spirit liber, ci vor neapărat să se identifice cu alter ego-ul proiectat în holograme de mintea lor. Aceste holograme hrănite prin imaginaţie şi emoţii, creează dumnezeul minţii umane şi implicit moralitatea de faţadă care îţi spune mereu "asta e bine, asta e rău". Am auzit că încă se mai vehiculează prin  biserici ideea cu a doua venire pe norii cerului, cu învierea trupurilor din morminte, cu venirea unui mântuitor care ne va primi în sânul lui şi ne va ierta de toate prostiile făcute, asta cu condiţia ca doar să credem. Mai sunt printre voi, unii care mai cred încă astfel de bazaconii? Mai sunt unii dintre voi care mă citesc, dar totuşi încă mai cred povestea cu a doua venire pe norii cerului? Tare aş fi curios să aflu, nu de alta, dar m-aş mira tare mult să ştiu că oamenii îndoctrinaţi pot efectiv citi ce mai scriu eu pe aici. Sau cine ştie, poate că tocmai pentru aceştia scriu şi mi se dau aceste inspiraţii. Dar nu mă deranjează, e loc pentru toată lumea, nu-i aşa?

Şi până la urmă de ce ar fi aşa importantă această libertate spirituală de care vorbesc? Pentru că dacă nu eşti liber, eşti încorsetat, ţinut în frâu, condus fără discernământ, manipulat după cum îi taie capul pe cei aflaţi pe soclu, cărora tu le aduci ofrande şi închinăciuni. Adică vei suferi şi vei tot suferi până vei îmbătrâni. Pentru asta ai venit la întrupare? Să îţi dai cu tifla-n cap şi să îţi reprimi fără nici un sens nevoile sufleteşti care se vor efectiv experimentate şi apoi analizate? Are vreun sens această venire aici trăită într-o continuuă reprimare? 

Libertatea spirituală însă e cu două tăişuri. Şi încă ce tăişuri! Dacă zaci în patimi grosiere care te subjugă şi te înlănţuie de dimineaţa până seara, nu eşti liber chiar dacă vorbeşti non-stop foarte frumos despre libertate. Dacă îţi place să faci ce vrei, dar simţi înlăuntrul tău că nu te umple nimic din ce faci, ci din contră, ţi se acutizează goliciunea interioară, nu eşti liber chiar dacă faci mare caz cu aşa-zisa ta libertate. Dacă ai nevoie de confirmări în alegerile tale şi ai nevoie încă de cineva să gândească în locul tău, încă nu eşti liber. Dacă ţi-e frică şi-ţi tremură curul să vorbeşti despre subiecte tabu, gen sex sau bani, înseamnă că ţi-e ruşine, te simţi penibil şi numai liber nu eşti. Dacă te simţi duplicitar şi învăluit de gânduri ascunse, înseamnă că doar schimbi măştile ipocriziei şi libertatea spirituală e doar o metaforă pentru tine!

Dar când devii totuşi liber? Atunci când îţi accesezi curajul de a înţelege în cele din urmă că nu ai aterizat pe aici, doar ca să îţi plângi de milă, că nimeni nu îţi e alături, că nimeni nu te ajută, că nimeni nu te bagă în seamă. Când înţelegi deplin că există în tine blocaje care se vor deblocate şi experienţe care se vor eliberate. Mai lasă venerarea alter-ego-ului şi a dumnezeului tău închipuit şi apropie-te mai mult şi mai mult de fiinţa ta interioară şi de sufletul tău. În asta constă menirea acestei întrupări, în a-ţi descoperi esenţa sufletului tău, care iaca, a ales să mai vină odată pentru că mai are el ceva treburi de făcut aici printre oameni, de observat şi de analizat. Aşa că dă întâietate sufletului tău, înainte de a da întâietate oricui altcuiva!