marți, 13 iunie 2017

Etericul şi grosierul faţă-n faţă




E ca un conflict interior între două personaje care se tot ciondănesc pentru că nu pot, nu ştiu, nu sunt capabile să se pună deloc de acord. Şi parcă vrei cumva să le uneşti pe ambele într-o simbioză, să nu mai simţi că unul trage „hăis” şi altul „cea”. Vrei aşa, să fii într-o perfectă armonie ca să nu mai ai tu nici o bătaie de cap. Totul să curgă lin, totul să fie fluent, totul să fie perfect liniar, nu cumva tu, cel eteric şi diafan, să suporţi vreo distragere, vreo tulburare, vreo perturbare de la cel ce crezi tu că eşti . Şi tu, cel diafan şi eteric, ai o părere nemaipomenită despre tine, nu-i aşa?

Da, aşa e, am o părere nemaipomenită despre mine. Vreau să fiu inocenţa întruchipată care nu poate atinge totul decât cu mănuşi de catifea. Vreau să fiu atât de eteric, încât să simt că plutesc, nu care cumva partea grosieră şi animalică din mine să aibă puterea să mă tragă în jos. Nu vreau să ştiu de carne, de sânge, de trup, de nimic grosier. Pentru că eu sunt diafanul prin excelenţă care observă îngâmfat cum oamenii se chinuie în partea grosieră a vieţii şi nu vor să iasă de acolo decât striviţi, frânţi, împovăraţi!

Cum poţi judeca şi critica, ceea ce nicicând nu ai avut curajul a experimenta? Cum poţi privi partea mocirloasă a vieţii dacă nu ai avut destul tupeu să intri şi să te murdăreşti în ea din cap pînă-n picioare? Şi pentru ce tot stai pe mal şi tot dai tu lecţii de bună purtare, ca un filfizon diafan şi eteric care nu se poate despărţi de mănuşile lui impecabile de catifea? La ce te mai raportezi, la cine te mai închini, pe cine mai venerezi? Cui îi aduci tu ofrandă viaţa ta? Zeului prostiei sau zeului ignoranţei? Zeiţei trăndăviei sau zeiţei inerţiei? Încă nu te-ai săturat de atâta idolatrie în faţa fricii pe care încă o mai pui pe soclu în faţa ta?

Dar nu-i bai, poţi trăi în continuare cu frica atârnată fedeleş de gât. Nu se va prinde nimeni că ţi-e frică de viaţă. Nu-şi va da nimeni seama că tu eşti permanent în conflict cu partea ta grosieră din tine, pentru că îţi place tare mult să te afişezi cu partea subţire a fiinţei tale. Nu va realiza nimeni că nu ştii să gestionezi partea animalică din tine, pentru că, nu-i aşa, spiritualitatea „wow” e la mare modă! Conştiinţă, energie, suflet, spirit, minte, focus, ataşamente, agaţamente, lumină, bucurie, veselie cât cuprinde! Foarte eteric şi spiritual! Apoi vin mesajele eterice de pe la postacii spirituali care abia mai aşteaptă un nou chanelling, o nou entitate eterică care să le vorbească în metafore cât mai subţiri, cât mai înalte, cât mai spirituale! Mai apoi, un alt fel de cunoaştere despre fascinaţia extraterestră care domină văzduhul, colo câţiva arcturieni, colo câţiva siriusieni, mai departe nişte orionieni, toţi gata-gata de adevărate lupte intergalactice! Ahhh, să nu uit de reptilieni, ăştia care vor neapărat să fure identitatea sufletească a oamenilor! Religia a sucombat cu iadul şi dracii, spiritualitatea a câştigat teren cu reptilienii, ăştia par aşa mai evoluaţi, nu-i poţi lua chiar aşa în râs!

Şi uite aşa spiritualitatea diafană, subţire şi eterică nevoie mare, te prinde în iţele ei şi creează o ţesătură tare fină în jurul minţii tale. Agită-te, frământă-te, găseşte răspunsuri diafane la întrebări diafane! Ce rost au piramidele din Egipt, ce mai de tuneluri ascunse sunt pe sub Bucegi şi ce lucruri îngrozitoare se întâmplă pe acolo dacă cumva calcă vreun neiniţiat în zonă! Care e sensul ascuns din tăbliţele de smarald ale lui Toth? Cum a ajuns tehnologia actuală să seducă turma adormită şi să bage prostimea în ceaţă, creând tot feluri de holograme cu venirea mântuitorului pe norii cerului! Câte fascinaţii, câte lucruri demne de băgat în seamă, câte artificii care îţi fură mintea, doar-doar să nu te mai gândeşti la tine însuţi!  

Dacă ai o aşa mare râvnă în cunoaşterea din afară, oare de ce nu pui deloc osul la treabă pentru adevărata ta cunoaştere care îţi foloseşte, adică cea dinlăuntru? La ce îţi va folosi să ştii istoria reală a pământului, dacă încă nu pricepi istoria reală a vieţii tale? Oare ţi-ai echilibrat îndeajuns mintea ca să nu îţi mai inducă atâta suferinţă, sărind mereu ca o nebună de la un gând la altul, fără noimă şi fără sens? Oare ţi-ai echilibrat atenţia către cele ce contează cu adevărat pentru tine sau încă pierzi timpul în zadar, sedus de visul colectiv care te subjugă? Ce treabă ai tu cu acest vis ce nu îţi aparţine? Ce mai găseşti acolo, vreo altă ştire fascinantă, vreun alt atentat, vreo altă apocalipsă? Unde te afli tu, pământene, omule, frumosule, iubitule, în toată ecuaţia asta? Încă nu ţi-e de ajuns cât de mult ai suferit din pricina acestui vis colectiv care te adoarme?

Toate acestea te adorm pentru că nu au legătură directă cu tine. Dacă tot trăiesc ca într-un vis, măcar să pot spune că acest vis e doar al meu, creat de mine, cu bune cu rele, eteric sau grosier, el îmi aparţine! Şi pot spune cu mâna pe inimă, că mulţi din cei ce trag cu dinţii de spiritualitatea diafan-abstractă, sunt mai ignoranţi decât cei care au avut curajul de a-şi impropria şi partea lor grosieră care vine ca un tavălug peste ei mai devreme sau mai târziu dacă nu au avut curajul de a şi-o manifesta de-a lungul vieţii. Dar niciodată nu e prea târziu! 

Căci toate, dar absolut toate fac parte din viaţă, şi întunericul, şi lumina, şi frumosul şi urâtul, şi bucuria şi tristeţea, şi partea subţire, dar şi partea grosieră a acestei conştiinţe universale în care suntem cu toţii angrenaţi! Căci nu există nici mic, nici mare în conştiinţa universală, toate sunt egale şi bune toate! Fiecare entitate întrupată într-un trup uman îşi aduce aportul, mai mic sau mai mare la evoluţia acestei conştiinţe, pururi în mişcare! Are sens?

De aceea, partea grosieră, carnală sau animalică din noi, e tot la fel de importantă ca şi cea subţire, diafană şi eterică. Ea e ca un cal sălbatec şi nărăvaş care nu îţi va da pace până ce nu îi dai atenţie îndeajuns ca să-ţi înţelegi tu însuţi această parte sălbatecă şi nărăvaşă din tine. Nu te poţi înţelege ca şi entitate dacă nu îţi asumi toate părţile, toate umbrele, toate ascunzişurile care îţi şoptesc uneori dulce, alteori atât de brutal: „Vino, atinge, simte, analizează şi pune în balanţă tot ceea ce înţelegi din această experienţă”! Apoi revino iarăşi în Acasă şi primeşte de la viaţă tot ceea ce vine spre tine ca un dar, nicidecum ca o pedeapsă! Luminează-te şi luminează-i şi pe ceilalţi dacă înţelegi cum decurg lucrurile în acest paradoxal laborator numit Viaţă!