Spiritualitatea nimicului e cea care vrăjeşte, cea care seduce şi care prinde de cele mai multe ori în inimile slabe şi în minţile credule ale celor ce caută mereu ceva care să-i tot vrăjească. Oamenii spirituali ai nimicului caută vraja luminoasă care să le capteze atenţia la ce va urma să vină în viitor, ce portaluri de energie se vor mai deschide, câţi extratereşti au mai coborât pe pământ, câţi reptilieni au depăşit cota de avarie pe metru pătrat, care entitate de dincolo a mai pus-o de un nou chanelling, care mai e noul secret să te îmbogăţeşti doar cu puterea minţii, cum să ai relaţia perfectă, ce să faci să deţii permanent sănătatea radiantă, cum să materializezi bani doar prin puterea gândului, cum să bolboroseşti mereu afirmaţii pozitive care să te menţină mereu pe ideea precum că viaţa e minunată aşa cum e, cum să te bilochezi sau să te teleportezi mai ştiu eu unde, cum că tu eşti plin de iubire necondiţionată dar de fapt, eşti plin de traume sufleteşti, cum să faci una ca să obţii celalaltă!
Spiritualitatea nimicului vrăjeşte pentru că însăşi cei care vorbesc despre acest nimic deţin la perfecţie această artă. Ei îţi vor tot vorbi, şi iarăşi vor vorbi, şi vor ţine prelegeri şi satsang-uri în faţa a sute sau mii de oameni care mai de care mai interesaţi să fie totalmente vrăjiţi de acest nimic. Şi după ce îi asculţi şi ieşi subit din vraja lor, realizezi că te-ai simţit bine acolo, dar că nu ţi-a folosit la absolut nimic. De ce? Pentru că acei oameni, maeştri, guru sau ce-or mai fi(inclusiv preoţi, căci şi ei induc această stare de vrajă în biserică), îţi vorbesc adeseori despre lucruri atât de abstracte şi de halucinatorii încât acestea gâdilă urechea şi auzul, dar nu reuşesc nicidecum să ajungă dincolo de minte, până la suflet. Şi aceste concepte nu reuşesc să se pună în valoare cumva în viaţa de zi cu zi, acolo unde realitatea bate spiritualitatea nimicului la fund pe bune, nu doar într-un mod închipuit.
Cei care propovăduiesc acest fel de spiritualitate, seduc prin atitudine, prin modul de a vorbi, prin detaşarea de tot şi toate. Şi e fascinant să-i priveşti şi să-i asculţi. Dacă o poţi lua ca o glumă, e super mişto. Problema apare atunci când începi să iei lucrurile prea în serios şi te tot întrebi „oare ce a vrut să spună cu asta, ce vrea să zică cu cealaltă”? Când începi să iei spiritualitatea nimicului în serios tu însuţi devii o problemă pentru tine. Cauţi şi tot cauţi răspunsuri şi confirmări, dar niciodată nu găseşti unul care să te mulţumească decât pe moment. Căci acest fel de spiritualitate abstractă e valabilă doar pe moment, nu are forţă pe termen lung, nu are puterea să te menţină într-o relaţie constructivă cu viaţa reală mai mult decât o clipă. Pentru că vraja ţine doar cât o clipă, apoi realitatea te aduce din nou cu picioarele pe pământ.
Dacă spiritualitatea de care mă simt atras nu îmi îmbunătăţeşte viaţa cu nimic, ea rămâne doar o seducţie şi nimic mai mult. Pune în balanţă spiritualitatea ta de o parte şi de cealalaltă parte provocările cu care te confrunţi zi de zi. Şi atunci vei vedea câtă greutate are spiritualitatea ta doar aşa, testând-o chiar şi în micile ironii ale vieţii. Oare balanţa va înclina de partea ei sau viaţa însăşi o va azvârli cât colo ca pe un fulg?
Să reuşeşti să îţi găseşti echilbrul spiritual în viaţă, în munca ta şi în familia ta e lucrul cel mai de preţ, căci spiritualitate de dragul spiritualităţii nu există. Aşadar întrebarea întrebătoare e dacă reuşeşti să îţi manifeşti în modul cel mai palpabil cu putinţă toată cunoaşterea teoretică şi toate învăţăturile asimilate, dincolo de cuvinte şi teorii. Rămâne ceva în urma acestor teorii abstracte sau sunt doar poveşti? Dacă rămân doar poveşti, chiar şi lucrul ăsta e bun, măcar te simţi bine pe moment. Dacă reuşeşti să faci din poveste ceva care să îţi dea putere în realitatea cotidiană, atunci povestea devine adevărul experienţei tale şi iaca sparge bariera abstractului.
Cei fascinaţi de spiritualitatea abstractă a nimicului vor fi mai devreme sau mai târziu dezamăgiţi şi deziluzionaţi. Au căutat şi au tot căutat, dar nimic nu i-a satisfăcut. Atunci ori vor renunţa la tot şi vor arunca cu pietre şi cu ciudă înspre spiritualitate, ori o vor lua ca o simplă poveste şi o vor trata ca atare în continuare până ceea ce vor citi va deveni implicit într-o bună zi chiar experienţa lor.
Dar oamenii se simt în general bine când dau atenţie acestui gen de spiritualitate, pentru că aceasta îi scoate din nimicnicia vieţii lor şi-i propulsează spre o viaţă-surogat, adică spre spiritualitatea din loc în loc cu cortul. Sunt unii care renunţă la viaţa lor reală spre a trăi spiritualitatea nimicului în toată plenitudinea ei. Şi încep o viaţă de paraziţi mistici, adică o viaţă de poveste, de basm, dar fără nici o substanţă în viaţa de zi cu zi. Pentru că spiritualitatea nimicului e doar poveste. Tot ceea ce auzi din gura altora şi nu e experienţa ta reală, e doar poveste. Tot ceea ce citeşti pe la alţii, e doar experienţa lor( reală sau închipuită, numai ei ştiu), dar pentru tine e doar poveste.
Dar şi poveştile au farmecul lor, de ce să nu o recunoaştem? Probabil că după fiecare capitol spiritual citit, totul ar trebui să se încheie ca în 1001 nopţi: „şi atunci Şeherezada văzu zorii mijind şi sfiosă, tăcu...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu