Dacă ai avea destul curaj în a te observa pe tine însuţi nu numai în lumină, ci şi în întuneric, ai avea revelaţia întregului tău suflet, exact aşa cum este, nu doar cum ţi se pare că ar fi. Dar lumea fuge de întuneric, pentru că acolo e mereu un bau-bau ameninţător care te vădeşte că nu eşti nici pe departe ceea ce vrei să pari a fi. Oamenii caută lumina şi se forţează să pară cât mai luminoşi, atât în proprii lor ochi, cât şi în ochii celorlalţi. Şi caută mereu spiritualitatea luminoasă pline de clişee cât mai luminoase, plină de dumnezei luminoşi, de maeştri luminoşi şi de iubire necondiţionată. Oamenii caută cu aviditate citatele luminoase şi cuvintele dulci care îi menţin în starea de căldicei şi unde vraja luminoasă a cuvintelor poleite şi îmbălmăsate le menţine permanent iluzia precum că ei sunt doar fiinţe de lumină, pline de iubire, de bunătate şi de altruism. Ce spectacol dulce-amar al ipocriziei umane!
Dar prin valea întunecată a sufletului tău ai intrat oare vreodată? Sau nu îţi recunoşti nicidecum această parte umbroasă, nu-i aşa? Nu te recunoşti decât ca fiinţă luminoasă, nu recunoşti decât un dumnezeu luminos şi nu poţi admite decât clişeul „viaţa e minunată”, nu-i aşa? De ce vrei să pari că ai ajuns la lumină când nu ai avut niciodată puterea de a te observa pe tine însuţi în ipostazele cele mai întunecate cu care poate că ai de-a face în fiecare zi? Căci dacă nu ai străbătut această vale încă, lumina de care te agăţi nu e cea adevărată, ci e doar un surogat care îţi menţine amăgirea ta interioară precum că eşti plin de iubire necondiţionată gata-gata să se reverse peste oricine care te măguleşte, dar care se transformă imediat în ariceală atunci când se mai abat peste tine din când în când şi critici, şi batjocuri, şi contre, şi luări în râs, şi persiflări. Aşadar ai impresia că iubeşti de mama focului pe unii, dar lăuntric simţi că i-ai strânge de gât pe cei ce nu sunt de partea ta! În schimb, le spui tuturor că îi iubeşti pe toţi ca pe tine însuţi! Pe bune? Totuşi, ce fel de iubire discriminatorie e asta? Cum mă iubeşti, când eşti pline de traume, de frici, de credinţe limitative şi de conflicte? De ce nu ai avea puterea să recunoşti că urăşti sau că ţi-e silă de anumiţi oameni? Când vei da la o parte masca spiritualităţii luminoase şi vei accepta cu sinceritate să faci o călătorie prin valea întunecată a sufletului tău?
Să parcurgi acest drum e un spectacol pe cinste. Chiar nu e de plâns, ci de foarte mult râs. Adevărata spiritualitate duce prin această vale. Iar dacă nu ai intrat încă acolo, vei rămâne doar un simplu postac de citate spiritual-luminoase care nu sunt decât pierdere de vreme şi nimic mai mult. Spiritualitate de dragul spiritualităţii nu există. Ăsta e un non-sens dacă nu există un rezultat concret benefic în viaţa ta cotidian-reală, nu în cea imaginar-virtuală. Însă oamenii au mult timp pentru întreţinerea unor iluzii, dar parcă niciodată nu îşi găsesc timp pentru ceva cu adevărat constructiv. Aceasta necesită efort, iar postacii luminoşi nu suportă efortul, ei vor doar să plutească pe un nouraş diafan, de unde pot oricând arunca cu clişee spiritual-luminoase preluate de la alţii.
Poarta de intrare care te introduce în această vale întunecoasă se vrea dată la o parte total, nu doar să arunci o privirie înfricoşată printr-o mică crăpătură a ei. Dacă tot vrei să o deschizi, deschide-o până la capăt, ce ai mai avea de pierdut, încă o mască cu care te identifici de la zi la zi sau poate chiar de la oră la oră? Din contră, te vei simţi tare bine atunci când te vei revedea pe tine în toată splendoarea. Şi vei putea cu adevărat să râzi privind la tine însuţi fără frică, de ce nu?
În această vale îţi vei putea vedea lupta ta prostească contra naturii tale umane. Îţi vei vedea tot chinul tău de a îţi duce cu obidă crucea necazurilor închipuite. Îţi vei vedea dumnezeul tău hrănit de proiecţia ta mentală care îţi promite tot felul de dulcegării în lumea de dincolo, doar dacă crezi în el. Dar dacă tot crezi că ajungi cu siguranţă în rai, de ce nu pleci acum, ce mai aştepţi?
Îţi vei vedea prostia de a-ţi tremura fundul în faţa vieţii şi de a-ţi fi frică de viaţă total nejustificat. Îţi vei vedea credulitatea prin care ai crezut gură-cască la ce au spus alţii că ar fi bine sau că ar fi rău pentru tine. Îţi vei vedea nevoia de a cădea în mila de sine şi de a aştepta ajutor din afară, fără ca tu însuţi să mişti măcar un deget în favoarea ta. Îţi vei vedea ipocrizia de a căuta mereu să dai bine în peisaj, dar prin care îţi calci permanent pe suflet şi niciodată nu reuşeşti să fii cu adevărat de partea ta. Îţi vei vedea toată nebunia şi vei putea chiar râde cu mare poftă de ea. Îţi vei vedea gelozia şi posesivitatea care te domină crezând că cineva te-ar putea înşela, când de fapt, absolut nimeni nu îţi aparţine, aşa cum nici tu nu aparţii nimănui.
Îţi vei vedea fanteziile care mai de care mai colorate şi cum te-ai luptat prosteşte contra lor, crezând pe alţi proşti care le-au definit ca fiind păcate. Îţi vei vedea angoasa cu care ţi-a plăcut atât de mult să te identifici, doar-doar o mai sări cineva în ajutorul tău. Îţi vei vedea copilul tău interior pe care l-ai sufocat cu fuga după marele nimic şi niciodată nu l-ai putut îmbrăţişa cu hrana spirituală pe care ţi-a tot cerut-o. Îţi vei vedea lenea prin care ţi-ai reprimat inspiraţia şi creativitatea. Îţi vei vedea idolatria care te-a scurs de energie, venerând tot felul de dumnezei închipuiţi, dar niciodată celebrând viaţa ta şi omul care eşti tu pe acest pământ.
Le vei vedea pe toate acestea şi încă mult mai multe decât pot eu cuprinde pe aici. Toate acestea aşteaptă să te apropii de ele, să faci pace cu ele, să ţi le asumi sau să ţi le depăşeşti dacă simţi că ele te trag în jos. Dar să poţi privi la sufletul tău fără să îţi pleci privirea, e pasul care vrea să fie făcut în această viaţă, nu dincolo de nori. Fuga de tine nu e o soluţie, ci doar o amânare care tot prin această vale întunecoasă te va duce mai devreme sau mai târziu la întâlnirea fără mască cu tine însuţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu