luni, 12 noiembrie 2018

An evolutionary sleeper


Să îți iubești umbra? Să îți accepți întunericul? Să îi dai voie ființei tale să fie doar, fără îmbunătățiri, fără ajustări, fără curățări ș vindecări? Asta e ceva de neacceptat, de netolerat, de neadmis. Că spiritualitatea și spiritualiștii asta ne învață, să lucrăm cu noi înșine. Să lucrăm cu noi înșine, ca să ce? Să fim altfel de cum suntem acum, să simțim altfel de cum simțim acum, să gândim altfel decât o facem acum? Și oare unde vrem să ajungem cu tot acest lucru cu noi înșine? Sau nu cumva ne agățăm de acest lucru, așa zis spiritual, doar ca să avem impresia că suntem pe un drum, pe o cale și că, aparent, chiar facem ceva?
Credincioșii se roagă cu ochii înlăcrimați la ceruri, doar-doar cineva acolo sus, îi va auzi, mila se va revărsa și minunile se vor întâmpla. Nu poți să îi convingi că e un non-sens, ci doar să-i lași să se autoconvingă singuri. Nu poți să le spui că e o tâmpenie să tot cauți soluții pe la icoanele plângăcioase sau pe la moaștele îmbălsămate și că, pur și simplu, totul stă doar în mânuțele lor și în conștiința lor ca să își schimbe viața dacă asta simt.
Spiritualiștii, la rândul lor, meditează și iarăși meditează, în căutarea realizării sinelui. Ei toate metodele le cunosc, pe toate le-au experimentat și de toate s-au detașat. Ei râvnesc după cunoaștere, după tehnici, după metode care să îi ajute cumva să fie altceva decât sunt. Și se precipită și caută și parcă niciodată nu se mai opresc. Și asta îi face cumva să simtă că trăiesc. Ei vorbesc mereu despre lumină și iubire. Și așteaptă mereu parcă ceva ce nu mai vine. Credincioșii așteaptă mântuirea, spiritualiștii așteaptă realizarea sinelui. Au o speranță, măcar asta le-a rămas.
Și viața curge și curge în ritmul ei, în felul ei, în unicitatea ei. Ea nu ia aminte la marile nimicuri care seduc mințile oamenilor. Cu cât mintea ta devine mai îmbârligată de concepte, de credințe, de căutări nesfârșite, cu atât te vei lovi și împiedica de cele mici și foarte mici ale vieții. Te vei împiedica de oameni pe care nu îi suporți și de felul lor simplu de a fi. Și le vei găsi nod în papură oricum, iar dacă nu îl găsești, îl vei crea tu, doar să te separi tu, cel cunoscător și spiritual, de cei mici în cunoaștere, dar puri în trăirea lor.
Pentru că tu, cel spiritual și căutător în cele mari și spirituale ale vieții, ești ca într-un labirint din care parcă nici nu mai poți ieși. Ești ca într-o ceață fără busolă. Mereu dai de o cale, mergi pe ea și iarăși te rătăcești. Și iarăși te abați apoi, iarăși mergi, iar tresalți în euforia ta, apoi iarăși te rătăcești. Pentru că, în acest labirint, doar ai impresia că evoluezi. Dar, de fapt, nu faci nimic altceva decât să te învârți la nesfârșit în același cerc vicios al amăgirilor. Dar tu, cel spiritual, luminos și plină de iubire necondiționată, crezi în sinea ta că evoluezi, deși viața te vădește că nu înaintezi în ceva constructiv. Și până nu reușești să faci pasul în afara cercului, rămâi doar ceea ce ești acum și încă îți place pentru că altfel ai ieși. An evolutionary sleeper...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu