Cand viata si spiritualitatea devin una

În general când se vorbeşte despre spiritualitate, lucrurile neapărat devin mai profunde decât par. Dacă acea formă de spiritualitate de care se vorbeşte nu e una complexă care necesită mult efort fizic sau mental, nu prea e de interes, nu prea pare să aibă o valoare în sine. Dacă nu se bagă mult focus, concentrare, meditaţii sau alte tehnici de manipulare a subconştientului, oamenii nu devin interesaţi. Simplitatea, normalitatea şi firescul nu atrag.
Pentru mine, spiritualitatea înseamnă viaţa însăşi. Înseamnă puterea prezentului. Înseamnă bucuria creaţiei. Înseamnă mai mult a asculta decât a pălăvrăgi vrute şi nevrute. Înseamnă tărie de caracter. Înseamnă în primul rând a mă iubi pe mine însumi aşa cum sunt. Înseamnă să îţi recunoşti lumina din tine nu doar în privat ci şi în social. Înseamnă să nu te ascunzi după degete atunci când simţi nevoia de a spune „da” sau „nu”. Înseamnă să nu fi duplicitar nici cu tine, nici cu cei din jur. Înseamnă puterea de a îmi accepta punctele tari dar şi de a lucra la punctele slabe. Înseamnă curiozitatea de a cunoaşte şi entuziasmul de a experimenta. Înseamnă deschidere. Înseamnă non-judecativitate. Înseamnă adevărata smerenie care nu suportă trufia şi aroganţa. Înseamnă puterea de a recunoaşte că nu şti nimic şi că mai ai multe de învăţat.
Şi aşa şi este dacă stăm mai bine şi analizăm, nu ştim mai nimic în comparaţie cu cât are Universul să ne ofere. El are multe daruri şi surprize să ne facă. Unele plăcute, altele mai puţin.Unele din bucurie, altele din durere. Şi unele şi altele ne sunt oferite din iubire dar puterea de a le accepta rămâne doar la noi înşine. Puterea de a le respinge tot la liberul nostru arbitru rămâne. Oricând putem îmbrăţişa viaţa, oricând o putem şi refuza. În asta constă însăşi frumuseţea vieţii. Oricând o poţi lua pe un drum nou care îţi schimbă aliniamentul propriului destin ales. Pentru că nimic nu este bătut definitiv în cuie, nici măcar propriul tău destin trasat înainte de întrupare. Totul se poate schimba în funcţie de alegerile noastre de moment. Pentru că nu suntem pre-destinaţi, oricând putem schimba liniile temporare de destin. Dar cert este că avem totuşi ceva de îndeplinit, o misiune, un rost, o lecţie de învăţat sau chiar mai multe. Altfel viaţa nu ar avea nici o logică, nici un sens. Dar putem oare eşua în misiunea noastră? Sigur că da, altfel am fi doar simple marionete în mâinile Universului imperturbabil. Însă chiar şi un eşec, este tot o experienţă şi un mic câştig.
Unii oameni îşi împlinesc misiunea fără a cunoaşte absolut nimic despre spiritualitate. Şi o fac din prea plinul inimii lor. Alţii deşi cunosc foarte multe la nivel teoretic, fug încontinuu de misiunea lor. Fug pentru că nu vor să accepte o situaţie în care le e greu şi inconfortabil. Însă fuga nu e o soluţie, pentru că oricât vei fugi, de glasul conştiinţei nu vei putea scăpa. Ea îţi reaminteşte iarăşi şi iarăşi ce ai de făcut.
Spiritul trimite informaţiile la creier, pentru ca astfel trupul să îndeplinească ceea ce e de făcut. Dar mintea ego-centrică de multe ori reprimă informaţia primită pentru că o scoate din confort. Ea nu vrea ce e bine pentru suflet de experimentat, ci doar îşi joacă jocul „de-a v-aţi ascunselea” între ea şi spirit. Adică spiritul şi mintea, de multe ori sunt ca şoarecele şi pisica. Unul vrea să îl prindă pe celălalt care nu vrea să se lase prins. Acest du-te vino poate dura o viaţă, ca un conflict care nu mai are capăt.
Însă conflictul dispare când înveţi să îţi asculţi glasul lăuntric care începe să te ghideze. Acest glas e îndemnul care se creează prin portalul luminos dintre spirit şi Sursă. Adică spiritul tău primeşte informaţii de la această Sursă, Matrice, Univers, Dumnezeu (spune-i cum vrei), informaţie care ajunge la creier, unde mintea ta o procesează, îi dă credit sau nu. Dacă îi dă, trupul se va pune în mişcare şi va executa ce are de făcut. Dacă nu, informaţia se întoarce de unde a venit.
Când viaţa şi spiritualitatea devin una, totul se face din bucurie şi iubire. Adică eşti pe misiunea ta pe care ţi-ai ales-o. Şi ăsta e semnul că te afli pe drumul cel bun, bucuria. Dacă nu te afli pe misiune, eşti defazat de sinele tău şi atunci apare la interval tulburarea, nemulţumirea, frustrarea, epuizarea. Toate acestea sunt la polul opus bucuriei.
Când eşti una cu misiunea, informațiile îţi vin din toate părţile, mereu eşti alert, mereu eşti deschis. Şi primeşti şi de la oameni, şi din natură, şi de la entităţile luminoase care abia aşteaptă să te ghideze într-un mod sau altul. Dar nu te aştepta să ai vreo mare revelaţie „pe drumul Damascului”, să ţi se arate ceva sau cineva iar tu să pici în extaz de uimire. Un mesaj venit de „dincolo” poate fi mai uşor şi mai nevinovat decât atingerea pe obraz al unui fluturaş. Pe când dacă nu te afli pe misiune şi nu eşti în armonie cu sinele tău, entităţile de vibraţie mai joasă te pot destabiliza. Nu tot ce este în lumea spiritelor, este neapărat de vibraţie înaltă. Împărţirea între îngeri şi demoni, e foarte primitivă şi brutală şi a fost făcută mai ales ca să bage frica în oameni. Sunt doar entităţi de vibraţie mai joasă sau mai înaltă. Iar oamenii i-au clasificat ca fiind îngeri, arhangheli, ghizi spirituali. Eu i-aş denumi mai degrabă intermediari. De multe ori primim mesaje clare de la aceste entităţi dar pentru că nu suntem obişnuiţi cu ele, credem că de fapt mesajul vine de la sinele nostru superior. E ok şi aşa, până la urmă contează doar deschiderea noastră. Unii sunt mai deschişi către această zonă, alţii absolut deloc. Alegerea lor.
Însă pe orice zonă de spiritualitate te afli, nu uita de tine însuţi. Trăieşte în concordanţă cu natura ta, în armonie cu simţirea ta, în pace cu mintea ta. Fi Una cu tine însuţi, nu doi într-unul. Fi Una cu viaţa ta. Fi Una cu spiritualitatea ta.