M-am trezit într-o dimineaţă şi de cum am făcut ochi, am mulţumit zorilor care tocmai s-au ivit, i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru încă o zi acordată, mi-am mulţumit mie însumi pentru simplu fapt că trăiesc, iar făcand lucrurile acestea cu bucurie, am constatat că mă simt minunat...
Mi-am băut cafeaua în linişte şi pace, privind trecătorii grăbiţi, întrebându-mă pentru ce atâta grabă şi pentru ce atâta fugă, şi astfel am luat aminte la mine însumi să văd dacă nu cumva şi eu mă aflu prins într-o goană spre “ceva”, şi făcând asta cu detaşare, iarăşi m-am simţit minunat...
Am plecat de acasă împăcat şi fără aşteptări, m-am urcat in maşină iar înainte de a o porni, am mai meditat puţin la ziua în curs, am mai meditat puţin la mine însumi şi mi-am spus câteva afirmaţii uşoare precum..."dintotdeauna sunt ghidat de sinele meu divin”, iar făcând aceasta fără grabă, am vazut că iaraşi mă simt minunat...
Pe drum mergeam încet, dar deşi vedeam multe feţe încrâncenate, nu le băgam prea mult în seamă, ci doar mergeam şi acordam prioritate chiar şi celor ce nu aveau, iar aceştia îmi mulţumeau, îmi zâmbeau şi iarăşi mă simţeam minunat...
Plimbându-mă prin parc, mă tot gândeam la viaţa mea şi la schimbările prin care am trecut, cum acestea s-au întamplat fără nici un efort ci doar trecând de la o etapă la alta ca şi cum aş fi urcat nişte scări şi privind în spate mă vedeam din afară cum eram jos la baza scării sau cum eram pe prima treaptă, apoi pe a 2-a şi tot aşa...iar făcând acest lucru iarăşi mă simţeam minunat...
Aşezându-mă la un rând să cumpăr ceva, am intrat în vorbă cu un necunoscut, deşi nu aveam chef de vorbă, dar l-am ascultat cu răbdare zâmbindu-i în acelaşi timp, încercând câte puţin să îi dau măcar o fărâmă de speranţă, şi făcând acest lucru, am văzut iarăşi că mă simt minunat...
Am trecut apoi pe lângă un părculeţ în care câţiva copilaşi se jucau, atunci m-am oprit şi am privit la ei, trecându-mă fiorii văzându-le lumina de pe chip, cum nu aveau nici o grijă si cum erau ei prezenţi în prezent, fără ca nici măcar să fie conştienţi de asta, atunci iarăşi am constatat cât de minunată e viaţa însăşi...
Am stat pe malul unui lac şi privind apa, am simţit pace şi armonie în suflet, iar văzând cum fiecare adiere crea în apă o undă cât de mică, mă gândeam că aşa suntem şi noi oamenii, la prima schimbare neânsemnată, sufletele ni se tulbură fără să ne dăm seama, realizând de abia dupa un timp cât de necesară era acea schimbare din viaţa noastră...
Seara, când soarele apunea, am stat de vorbă cu mine însumi, întrebandu-mă tot felul de lucruri si surprinzându-mă în acelaşi timp cum toate întrebările se răsfrângeau într-un singur răspuns:
totul e doar bucurie, viaţa e doar bucurie, nimic mai mult, nimic mai puţin.
Iar tot ce avem de facut e doar să ne recăpătăm inocenţa, să ne redobândim copilăria pierdută...
Trecând prin toate aceste stări, mi-a venit o inspiraţie şi m-am gândit să scriu câte ceva pentru a împărtăşi şi altora stările mele, astfel încât, m-am aşezat şi în timp ce scriam, am observat iarăşi că mă simţeam minunat...voi nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu