Şezând în poala lui Dumnezeu...am adormit ca prunc nevinovat dar m-am trezit făptură nouă,luminoasă şi dornică de viaţa binecuvântată ce mi s-a aşternut în faţă...
Şezând în poala lui Dumnezeu...mi-am curăţat rănile şi mi-am cufundat sufletul în cristelniţa lacrimilor,apoi l-am ridicat şi l-am botezat cufundându-l în cristelniţa sinelui divin...
Şezând în poala lui Dumnezeu...mi-am amintit cum odinioară hălăduiam cu mare râvnă spre poarta neantului,dar m-am spălat,m-am sfinţit şi am început să alerg cu mare dor spre poarta fiinţei mele...
Şezând în poala lui Dumnezeu...am ieşit cu mare luptă şi mare strigare din întunericul patimilor si a suferinţei şi m-am îndepărtat ca dintr-un deşert spre oaza bucuriei...
Şezând în poala lui Dumnezeu...am văzut urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt, făcându-se locaş de vipere în sufletul meu,şi am fugit atunci cu mare sârguinţă ca dintr-un Egipt întunecat...
Şezând în poala lui Dumnezeu...am văzut o luminiţă mică la început aproape gata să se stingă,ea lumina şi nu putea fi luminată,călăuzea şi nu era călăuzită,căci doar veghea tăcută aşteptând să mă trezesc ca dintr-un somn adânc...
Şezând în poala lui Dumnezeu...m-am agăţat de această flăcăruie adumbrită,iar dorul meu a aprins flacăra şi astfel scăldându-mă în lumină,m-am făcut îndată pur şi luminos precum eram odinioară...
Şezând în poala lui Dumnezeu...am înţeles cum fiind Tu ca un Soare acuns întregii firi,răsar în Tine cei mai întunecaţi mai înainte,căci lumina naşte numaidecât lumină şi astfel chiar şi cei întunecaţi cu totul,devin lumină,adică dumnezei după har mai bine zis...
Şezând în poala lui Dumnezeu...am priceput cum lumina ce mă îmbrăţişează negrăit, îmi răpeşte mintea toată şi o ţine strâns cu o mână nematerială,nelăsându-mă din iubirea Lui să cad din nou cădere jalnică...
Şezând în poala lui Dumnezeu...ceva mă împiedică să mai cuget vreun gând al împătimirii si astfel El mă sărută neâncetat şi dorul îmi arde sufletul şi nu mai rămâne în mine nici o altă simţire vremelnică...
Şezând în poala lui Dumnezeu...înţeleg acum ce-i mai minunat decât toate,căci lumina Lui Dumnezeu nu se restrânge ca cea a soarelui material,ci străluceşte pretutindeni şi luminează totul întru toate...
Şezând în poala lui Dumnezeu...ne facem cu toţii prin harul Său,fii asemeni Lui, dumnezei ce văd pe Dumnezeu, şi astfel Cel nevăzut,nepipăit,neapropiat, fiind El întreg simplu,devine întreg variat...
Şezând în poala lui Dumnezeu...am devenit mai luminoşi decât cei luminoşi, mai frumoşi decât cei frumoşi,mai curaţi decât cei curaţi,mai bogaţi decât cei bogaţi,mai puternici decât cei puternici,mai înţelepţi decât cei înţelepţi...
Aşadar,şezând eu în poala lui Dumnezeu,am aprins sfeşnicul şi nu am mai ascuns lumina sub obroc,am ieşit în mijlocul cetăţii,mi-am adunat talanţii de pe unde-i îngropasem şi i-am înmulţit, împărţind-i tuturor.
Şi astfel fiecare talant a odrăslit şi a devenit un arbore mare în care au venit şi şi-au făcut cuiburi,harismele dumnezeieşti: bucuria,pacea,răbdarea,smereni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu