joi, 13 aprilie 2017

Spiritul este liber, cu adevărat viu este!





Spiritul omului se regăseşte în libertate, căci el este liber ca vântul. El se regăseşte în viaţă, căci este veşnic viu. Se regăseşte în comunicarea cu oamenii, căci el împărtăşeşte din prea plinul cunoaşterii sale. Se regăseşte în dăruirea de sine, căci are infinită iubire de dăruit. Se regăseşte în puterea de autodepăşire, căci puterea lui nu poate fi nicidecum îngrădită. Se regăseşte în evoluţie, căci tot ceea ce vine la întrupare evoluează într-un fel sau altul. Se regăseşte în adevărata divinitate, căci între el şi ea nu există separare. Se regăseşte în vibraţia de înaltă frecvenţă, căci el îşi expandează conştienţa într-o continuă accelerare. 
 
Dar spiritul omului nu se regăseşte între două margini, între două limite, între două îngrădiri. Căci orice fel de îngrădire nu o poate recunoaşte, pentru că pur şi simplu ea nu îi aparţine. Şi tot ceea ce nu îi aparţine nu se poate atinge de energia lui. Spiritul transcende religia, el nu se poate identifica cu nici o dogmă. El transcende orice lamentare şi vaiet, căci nu are nimic în comun cu neputinţa. El e dincolo de orice „doamne miluieşte”, căci mila nu poate face parte sub nici o formă din esenţa lui. El transcende salutul pe pilot automat „Hristos a înviat, adevărat a înviat”, pentru că nu are nevoie de niciun fel de mântuitor şi de niciun fel de mântuire. Spiritul e dincolo de orice răstignire, căci el nu poate fi pironit pe niciun fel de cruce. El transcende vorbele mieroase şi dulci, căci acolo unde e prea multă miere lipicioasă, minciuna e chiar la ea acasă. 
 
Spiritul meu a venit liber şi necondiţionat. El nu a venit să sufere în nicio vale a plângerii, ci a venit să se bucure de tot ceea ce înseamnă viaţă în toată plenitudinea ei. El a venit să observe, să înveţe, să experimenteze şi să evolueze prin obiectul muncii sale, adică sufletul. Spiritul meu nu a venit pentru a idolatriza pe absolut nimeni pe acest pământ, căci a-şi da puterea din el absolut degeaba, echivalează cu anihilarea esenţei sale. El nu a venit să se conformeze unui ritual creat de oameni, căci singura experienţă cu care se poate identifica este „Eu sunt”, adică prezenţa momentului prezent. Spiritul meu nu se poate supune în faţa condiţionărilor religioase care urmăresc frângerea lui. Nu se poate pleca în faţa barbariilor create de oameni „în numele domnului”. Şi nici nu poate asculta minciuni şoptite şi poleite care chipurile fac parte din "sfânta" tradiţie. Căci spiritul uman cunoaşte adevărul, cu el a venit aici, şi doar cu el va pleca iarăşi. 

Iar adevărul e doar unul singur şi el se numeşte „bucuria de a fi”. Astfel încât, spiritul meu a venit la viaţă ca să se bucure de viaţă. A venit la întrupare ca să se bucure de acest dar. Şi care este acest dar? Tot ceea ce îmi amplifică energia şi vibraţia, este un mare dar. Privesc natura, culorile, florile, copacii, munţii şi apele, toate acestea sunt daruri căci ele sunt vii şi autentice. Privesc oamenii şi mă regăsesc şi în fericirea lor şi în durerea lor, căci şi ei sunt vii şi autentici. Privesc prin ochi de copil şi văd în ei Viaţa care nu mi-o poate arăta nicio religie, nicio dogmă, nicio răstignire. Ascult muzica eterică a entităţilor din astral materializată prin inspiraţia oamenilor şi în ea simt o mare energie benefică ce mă învăluie. Citesc rândurile scrise de cei mai inspiraţi care sunt conectaţi la divinitate şi prin aceste rânduri şi prin aceste sunete mă conectez şi eu cu tot ceea ce înseamnă Viaţă. 
 
Căci spiritul meu liber nu se regăseşte în moarte, agonie şi suferinţă, ci doar în Viaţă, doar în Frumos, doar în Autentic, doar în Benefic. Restul e doar fum, iar fumul oricât de gros şi de urât mirositor ar fi, nu-mi  poate atinge spiritul nici măcar o fracţiune de secundă. Spiritul este intangibil în faţa lumescului. Căci lumescul se naşte şi rămâne tot în lumesc. Drama umanităţii e şi ea bazată doar pe emoţii care se scurg şi ele tot în lumesc. Idolatria se naşte printre oameni şi se dizolvă tot printre ei.
Nu am venit pe pământ ca să venerez nici zei, nici dumnezei, nici mântuitori, nici sfinți. Nu am venit aici ca să urmez învățăturile nimănui. De ce le-aș urma și la ce mi-ar folosi, atâta timp cât ele nu mi se potrivesc? Am venit să îmi urmez doar propria libertate, restul e necâștigător pentru mine. Să îmi urmez propria ființă, să mă cunosc în substraturile cele mai ascunse ale sufletului. Dar nu mă interesează ceea ce este separat de ființa mea. Pentru că toate acelea mă țin în separare și sunt doar pure speculații pentru mine. Așa că, dacă așteptați de la mine să vorbesc despre zei și dumnezei, nu vă pot spune decât că ați greșit adresa. Nu mă regăsesc deloc în ritualuri, tradiții, canoane, fasoane și mai ales în clișeul ăsta absolut prostesc care tot se vehiculează acum, adică să fim mai buni, mai blânzi, mai iertători, mai creștini...bla bla bla. Ipocrizie şi grotesc în toată splendoarea!

Spiritul meu este liber şi va rămâne aşa dincolo de plecarea sa de aici. El nu a venit liber, ca să plece de aici ca un sclav. Aşa că nu am de gând să îl condiţionez nici măcar în glumă, doar ca să dau bine în peisaj în faţa nimănui. El nu a venit să fie regimentat într-o turmă care nu îşi poate recunoaşte identitatea şi care nu poate rosti decât ca într-un ecou ceea ce i se spune să tot repete. Căci identitatea unei turme nu există. Dar identitatea mea este una. Identitatea ta este şi ea una. Unici, irepetabili şi magnifici, în acelaşi timp! 
Spiritul este liber, cu adevărat viu este!