joi, 3 decembrie 2015

Treburi de suflet neterminate


Omul e marele maestru de pe pământ care îşi poate oricând depăşi condiţia, sau în acelaşi timp, şi-o poate auto-sabota la nesfârşit. Omul nostru e marele maestru care învaţă odată cu viaţa, cum să îşi cultive credinţa sau cum să şi-o anihileze. El învaţă pe fiecare zi care trece, cum să se lumineze sau cum să se întunece. Învaţă pozitivitatea sau negativitatea. Învaţă să trăiască sau să se auto-distrugă. Liberul arbitru e la mare putere pe pământ, de acesta nimeni nu se poate atinge, căci el rămâne intangibil pentru această viaţă petrecută între cele două polarităţi, ce se înfruntă adeseori una împotriva celeilalte: ego-ul(personalitatea) de o parte, şi spiritul(divinul) de cealaltă parte!
Şi dincolo de toate aceste lecţii pe care şi le asumă sau nu, omul învaţă arta amânării, ca un adevărat profesionist. Şi tot amână aceste treburi de suflet de pe o zi pe alta, de pe un an pe altul sau chiar mai mult de atât, de pe o viaţă pe alta. Doar reîncarnarea nu ne grăbeşte cu nimic, că nu vom face noi în această viaţă lucrurile pe care le avem de făcut, le vom face cu siguranţă în cea viitoare, şi dacă nici atunci, atunci în cea următoare şi tot aşa. La ce bun să grăbim lucrurile, când veşnicia nu are capăt, nu-i aşa?
Nu le grăbi, dar nu uita faptul că tu trăind, acumulezi tot felul de experienţe, unele constructive, altele distructive, unele benefice, altele traumatizante. Cunoşti oameni, de unii te apropii, pe alţii îi repudiezi. De unii te îndrăgosteşti, de alţii îţi vine să fugi. Unii te învăluie cu parfumul spiritului lor, alţii lasă traume adânci în sufletul tău. Unora le eşti tu învăţător, alţii te învaţă ei pe tine una-alta. Şi toate acestea îşi pun amprenta energetică asupra sufletului tău. Te încarcă sau te descarcă, te centrează sau te perturbă, căci toate experienţele de viaţă şi toţi oamenii cu care interferăm ne afectează mai mult sau mai puţin.
Treburile de suflet neterminate, îţi creează de fapt, această karmă energetică care te poate trage înapoi aici în trup, ca să ţi-o arzi în cele din urmă. Această karmă e şi ea doar o altă iluzie, printre multitudinea de iluzii spirituale care fascinează. E o iluzie şi totuşi ea se înfiripă în suflet cu cât fugi de toate ce vin spre tine cu un rost. Şi dacă tot fugi, şi dacă tot nu îţi înţelegi menirea, şi dacă tot pui frica la bătaie permanent, atunci karma de care îţi vorbesc, prinde contur energetic, depăşeşte iluzia şi pune stăpânire pe sufletul tău. Adică ea capătă conştiinţă tocmai prin energia distructivă ce o emani prin aceste stări negative generate. Căci ea se hrăneşte prin negativitate. Şi astfel ea capătă drepturi asupra ta, fiindu-ţi frică de viaţă, o laşi practic, să îţi dezintegreze sufletul.
Aceasta înseamnă karma: treburi de suflet neterminate! Începi lucruri, începi afaceri, începi să înveţi una-alta pe aici, intri în tot felul de relaţii, începi multe lucruri, dar cât oare din tot ceea ce începi aici ai puterea să duci şi până la capăt? Şi nu degeaba le începi, căci ele îţi sunt date ca şi inspiraţii ce pleacă de la Sursă, ajung la spirit, trec prin filtrul egoului şi al personalităţii, ca într-un final, liberul tău arbitru va spune „da” sau „ba” în faţa acestei noi provocări. El decide dacă îi acordă această nouă experienţă sufletului tău sau nu. Şi de obicei, spune „da”, căci euforia de moment e copleşitoare, dar nu trece mult timp şi te surprinzi că nu suporţi să te disciplinezi în nimic şi că nu mai ai energie pentru a învăţa lucruri noi. Pentru că nu mai ai răbdare şi vrei totul deodată, nu pas cu pas. Lumea nu mai are răbdare. Se apucă de multe în euforia momentului, dar nu mai reuşeşte să ducă la bun sfârşit mai nimic. Însă odată ce te apuci de ceva, acel ceva, dacă a venit din glasul interior, te va urmări de-a lungul timpului, căci sufletul tău are nevoie de acea experienţă, pe care el o cere, dar tu nu vrei să i-o acorzi. Şi aşa acumulezi treburi de suflet neterminate. Iar fiecare renunţare de acest fel, îţi mai face o breşă energetică în sufletul tău, se mai dezintegrează o parte din el şi fiinţa ta devine tot mai epuizată, mai obosită şi mai slăbănogită.
Dar cum îţi dai seama că ai ajuns cu lecţia ta până la capăt? Atunci când ea simţi că nu te mai urmăreşte şi nu îţi mai şopteşte la nesfârşit că încă îţi mai controlează viaţa. Sigur, sunt lecţii temporare, dar sunt şi lucruri de cultivat pentru toată viaţa. Sunt parteneri care sunt pentru toată viaţa şi sunt şi parteneri care te învaţă ceva doar o singură dată. Iar legat de partenerii cu care interferezi de-a lungul vieţii, aici, prin aceste relaţii, capeţi putere sau o pierzi. Te reîntregeşti ca suflet sau te disipi. Adică îţi laşi amprente din sufletul tău, pe sufletul celui de care te desparţi cu regrete, cu nervi, cu oftică. Ele rămân acolo şi până nu apare iertarea din inimă, sufletul tău nu îşi poate lua înapoi partea energetică ce îi aparţine.
Unde duce gelozia şi posesivitatea? La dezintegrarea sufletului şi la crearea unei noi karme de dus, cu alt partener care va veni mai apoi. Aceleaşi lecţii, alţi parteneri. Oamenii se despart unii de alţii, dar le rămâne ranchiuna şi resentimentele în celule lor. Nu pot ierta, dar vor să uite. Însă nu poţi uita ceea ce te-a atins sufleteşte, căci orice amintire a acelei persoane de care tu ai abuzat sau pe care ai lăsat să te abuzeze, va declanşa iarăşi stres şi disconfort asupra ta. Aşa că ce oare rămâne de făcut? Doar iertarea necondiţionată poate elimina pe deplin acest stres.
Unii oameni îşi dau seama de meschinătatea lor în relaţii, abia după ce aceasta se termină cu surle şi trâmbiţe, adică cu nervi şi divorţuri. Atunci realizează presiunea pe care au pus-o pe partenerul lor şi cum au manipulat un om şi o relaţie. Uneori se întâmplă aşa, când unul dintre cei doi face ochi spirituali, devine puţin mai conştient de sine, iar partenerul rămâne tot în credinţele limitative. Unul vrea să se deschidă tot mai mult în conştiinţă, celuilalt însă îi este încă frică să se desprindă de pe oliţa milei de sine şi a dumnezeului său de care îi este atât de frică. Dar dacă cel care se deschide nu are compasiune pentru celălalt, ci doar vine cu impuneri şi condiţii, că dacă nu va face aşa cum spune el, o sau îl va părăsi, aceasta e tot un fel de aşa zisă „iubire” care pune condiţii. Dar poate că şi cel rămas puţin în urmă are nevoie de susţinere până ce face ochi, căci poate nu are discernământ privind spiritualitatea. Nu ştie nici pe cine să asculte, nu ştie nici ce să citească şi nici ce să facă, ca să se elibereze de canoanele unei credinţe sufocante. Şi el aşteaptă aplecarea partenerului său asupra sa, comunicarea şi nu judecarea sa. Singurul motiv de despărţire real, e cel în care unul din cei doi îi împiedică evoluţia celuilalt prin control, manipulare şi constrângere. Atunci da, nu mai are rost, căci nu sunt dispus să îmi arunc în faţa nimănui adevărul meu, pentru ca el să fie călcat în picioarele meschinăriei.
Nu te amăgi că acum se povesteşte că planeta aceasta a ajuns deja la vibraţia dimensiunii a 4a şi că nu mai avem nevoie de iertări. Poate să ajungă ea şi mai sus de atât, dar tu oare pe ce vibraţie te afli acum? Nu mai ai nevoie de iertări? Atunci încearcă exerciţiul ăsta ca să îţi dai seama cam pe unde te afli acum. Imaginează-ţi mai multe persoane cunoscute de-a lungul vieţii care au avut un rol în viaţa ta la un moment dat. Treci prin faţa lor şi opreşte-te în faţa fiecăruia în parte. Ce simţi atunci când îi priveşti ochi în ochi, mai ai ceva să le reproşezi, te-ai mai răzbuna pe ei dacă ai putea, le-ai mai spune vreo două să te ţină minte? Dacă încă mai simţi ranchiună şi resentimente, atunci da, ai nevoie de iertare şi nu e cazul să îţi fie ruşine de asta, mai bine eliberează-te, decât iarăşi să te întorci înapoi la vechea paradigmă de răzbunare. Dar dacă ai puterea în tine de a îţi cere iertare, fă-o chiar şi aşa imaginativ, are efect, căci subconştientul nu face diferenţa între real şi imaginativ.
Treburile de suflet neterminate creează întoarceri în timp, remuşcări, regrete, ruşine, învinovăţiri. Cine te-ar putea elibera de toate acestea, dacă nu tu însuţi şi iertarea ta?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu