Cheile genelor-Cheia 56-Distragere-Îmbogățire-Intoxicare

A 56a cheie se mai numește și "răsfățul divin". 
Umbra acestei chei este Distragerea. Este ceea ce ne fură atenția de la ceea ce este cu adevărat important pentru noi. Ceea ce are putere asupra noastră să ne slăbească. Cu cât dăm mai multă atenție la ceea ce nu are importanță cu adevărat pentru noi, cu atât devenim mai slabi și mai decentrați, nu ne mai regăsim interiorul și esența noastră, și atunci căutăm mereu ceea ce ne distrage și ne slăbește. Uneori e foarte greu să nu te lași distras, e foarte greu să rămâi centrat. Din umbră nu poți face asta, ar deveni un non-sens. Când îți dai seama că ceea ce te subminează interior te slăbește, nu mai ai încotro, ci începi să îți pui întrebări la început. Iar ca răspunsurile să aibă efect pe bune și nu doar teoretic, e nevoie să emani energie către partea ta mai înaltă, către esența ta de dincolo de umbră.

Și de ce ai face asta? Pentru că umbra ta ține la pământ, spiritual vorbind. Și acolo ești nefericit și te complaci permanent în nefericirea ta. Și aceasta e masca invizibilă cu care lumea, într-o proporție extrem de mare, se identifică. Această umbră se asigură că practic rămâi victima gândirii altcuiva, fie prin intermediul mass-mediei, fie prin sistemele religioase, sociale, sisteme care îți induc modul lor de a gândi și reușesc să te distragă de la menirea ta, de la fericirea ta. 

Sintagma precum că tu îți creezi propria ta realitate nu este decât pe jumătate adevărată. Tu nu creezi evenimentele propriu-zise ce se manifestă în realitatea ta, ci le influențezi prin atitudinea ta. Când arăți cu degetul în afara ta și găsești mereu vinovații fără vină care te fac pe tine nefericit, atunci te și transpui în starea de victimă neputincioasă. Dar când te abandonezi în fluxul vieții, totul capătă un nou sens. Înlănțuirile din viață capătă acea logică divină care nu poate fi accesată din frecvența umbrei. 

Dar și interiorul are putere de distragere, nu doar exteriorul. Asta se petrece când îți făurești singur o lume de basm în interior, lume care nu are nicio legătură cu exteriorul. Începi să visezi și să percepi totul doar raportat la basmul din imaginația ta. Trăiești o fantezie care te distrage de la adevărul vieții prin acest surogat mental de care te agăți ca o evadare și o fugă de tine însuți. Ceva nu suporți în lumea exterioară și atunci colapsezi psihic către tărâmuri de poveste unde nimic rău nu ți se poate întâmpla.

Umbra distragerii are legătură cu umbra limitării. Ori de câte ori te simți distras sau limitat, înseamnă că propria ta minte te-a prins deja în capcană. În loc să te eliberezi, tu îți hrănești și mai mult distragerea prin fuga către telecomandă, telefon, frigider, un nou flirt, o nouă partidă de sex sau alte surogate. Aici se naște sărăcia lăuntrică provenită din inerția spirituală în care mulți se complac. E alegerea lor doar.

Caracterul represiv al acestei umbre este caracterul ursuz. Aici îi regăsim pe cei amorțiți în îmbufneala lor generată de copilăria dificilă prin care au trecut. E ca un spațiu mort și inert care își pune amprenta pe viața ta. Refuzi bucuria vieții și te identifici doar cu starea de amorțeală, lene, plictis, lipsa de chef. Starea aceasta o surprinzi în ochii celor care par șterși și lipsiți de creativitate. 

Caracterul reactiv este hiperstimularea. Ea se manifestă prin întreținerea unei nevoi disperate de mișcare, de stimul al simțurilor. Privitul compulsiv la tv, vorbitul la telefon compulsiv, visatul cu ochii larg închiși. Aici îi regăsim pe cei ce se identifică cu scenarita din mintea lor. Nebunii care merg pe gândurile compulsive și se identifică cu ele tot sărind când într-o bărcuță când în alta. Nebunia autentică e cea prin care în mintea ta porți discuții, te cerți, te războiești, te frămânți, te zbați pentru niște situații sau cu niște oameni care te-au atins energetic și care tu le-ai oferit identitatea. Spune stop joc nebuniei din mintea ta, respiră conștient și profund, eliberează mintea de gândurile nebune măcar 5 minute pe zi.     

Când ajungem la primul dar al acestei chei care este Îmbogățirea, atunci apare, de fapt, întoarcerea către interior. Cei care simt acest dar au reușit să facă diferența între ceea ce îi vlăguiește și ceea ce le hrănește spiritul. Iar asta înseamnă ieșirea din starea de victimă în care umbra te ținea distras. Darul însă devine un fel de auto-disciplină, practic nu odată pe săptămână, ci mereu și în orice situație te afli. Asta nu înseamnă că devii robot, ci că începi să dai importanță lucrurilor cu adevărat importante. 

Îmbogățirea spirituală nu înseamnă înfrânare sau o luptă prostească contra simțurilor tale. Înseamnă deschiderea acestor simțuri către potențialul maxim al vieții tale. Oamenii cu acest dar nu se dau înlături de la nimic din ceea ce le-ar îmbogăți viața ca și experiență. Chiar dacă se vor răni, vor învăța din asta. Dar nu vor face din asta o melodramă, ci vor face din ea un fel de artă pe care o vor expune și celorlalți, totul spre binele tuturor. Ei vor arăta lumii că problemele prin care trece fiecare om sunt, de fapt, oportunități mascate. Pentru asta însă e nevoie să ieși din încrâncenare și din lupta cu viața. Iar ca să o faci, ai nevoie de umor și lejeritate.

Darul acesta al îmbogățirii spirituale te îndeamnă mereu către meditație, către starea de observator sau martor al scenei vieții. E ieșirea din dependența către exterior și către stimularea iluzorie a simțurilor carnale. Ieșirea din goliciune și dezamăgire. Asta nu te duce către izolare, ci către o rafinare a simțurilor, către cizelarea lor dincolo de lumea fizicului, emoționalului sau mentalului. 

Acesta este darul echilibrului. Poți oricând echilibra balanța dintre distracție și lucrurile serioase. Poți să petreci cu oricine și oriunde, cu singura diferență că poți spune stop joc, oricând dorești. Devii conștient și nu mai ești dispus să pierzi energie de aiurea. Chinezii numeau cele 5 simțuri "cei 5 hoți". Simțurile erau considerate cele 5 locuri prin care forța vitală sau chi-ul se scurge din corp. Darul acestei chei pune sigiliu asupra simțurilor și le dă o aromă cu totul rafinată. 

Darul acesta este darul iubirii, căci cu cât îmbogățești mai mult viețile altora, cu atât mai mult acest dar îți curge prin întreaga ta ființă. 

Darul divin (siddhi) al acestei chei are un nume ciudat: Intoxicarea sau industria divină de divertisment. El e inversul distragerii de care aminteam referitor la umbră. Cei din această stare s-au autodisciplinat și nu mai pot fi distrași de toate nimicurile, ci se lasă pe ei înșiși distrași doar de divinitate. Rădăcina cuvântului intoxicare provine din greacă care înseamnă săgeată. Cei ce se lasă pe sine străpunși de săgeata iubirii divine. 

Acest dar nu caută răsfățul material, ci răsfățul divin. Acest dar nu se conformează sfințeniei sau spiritualității morale. El învață omenirea că nu e nevoie să renunți la plăcerile senzuale pentru a fi divin. Devii practic dependent în sens bun de frecvența iubirii. Sursa acestei intoxicări este propria ta inimă supraabundentă. Intoxicarea la acest nivel înseamnă a fi înghițit de propria ta iubire. Oamenii aceștia se joacă efectiv în propria aură a iubirii și ei sunt irezistibili. Ei împărtășesc iubirea din ei într-o infinitate de valențe, adeseori paradoxală și care te lasă mut. 

Nu poți înțelege acest siddhi din perspectiva rațiunii. Rațiunea îi va condamna pe acest fel de oameni ca fiind dezaxați. Dar ei au ajuns la o astfel de înflorire încât au nevoie de o cantitate enormă de energie pentru a se abține de la a izbucni în hohote de râs. Ei îți șicanează rațiunea, dar practic îți gâdilă sufletul. Aceștia sunt bețivii divini care uneori ajung în lumea formelor ca niște împiedicați. Acesta este memento-ul din partea Sursei care ne indică iarăși și iarăși că viața este darul oferit pentru iubire, frumusețe și distracție.    

Toate siddhi-urile din toate cele 64 de chei ale genelor, necesită mari progrese în conștiință și ele vin ca niște răsplăți. Nu se pot înțelege cu mintea din umbră, dar se pot simți sau intui cu inima dincolo de aparențe.