Iubirea de dincolo de cuvinte

E greu sa vorbesc despre iubire fără a cădea în ipocrizie. Pe orice temă aş scrie, oricât m-aş depărta de iubire, văd că tot la ea mă întorc. Pentru că orice alt subiect cade cădere jalnică în faţa acestui subiect inepuizabil care este iubirea. Toate, în cer şi pe pământ, colapsează în faţa iubirii. Toate par doar vânare de vânt în faţa iubirii. Punându-le pe toate pe un singur taler, iar pe celălalt doar iubirea, balanţa se va înclina într-o clipă în partea iubirii cu mare putere. Astfel încât, toate celelalte surogate ale vieţii vor fi efectiv azvârlite care încotro. Pentru că cea mai puternică energie existentă este, de departe, iubirea. Restul sunt doar fum, fum, fum...      

Şi cum poţi învăţa iubirea? La ce şcoală şi la ce universitate, la ce curs şi la care seminar ? Cine şi-a dat doctoratul cu adevărat la şcoala vieţii şi cine poate spune că deţine vreo diplomă sau poate vreun certificat, prin care i se certifică oficial manifestarea iubirii? Dar nu, nu există aşa ceva printre pământeni, căci fiecare pământean care încă suflă suflare de viaţă, merge în continuare la această şcoală a vieţii, atât de sinceră şi de brutală în acelaşi timp, unde examenele nu se pot lua nici pe ochi frumoşi, nici pe relaţii sociale sus-puse, nici pe linguşeli şi mironoseli, nici cu mită, nici cu fiţuici, nici cu copieli, nici cu fandoseli, nici cu falseturi, nici cu milă, nici cu doamne-ajută!

Omul învaţă multe lucruri în acest peisaj, atât de divers, atât de colorat. Învaţă arta diplomaţiei, arta ipocriziei, arta fariseismului, arta duplicităţii, arta reprimării, arta depresiei, arta descurajării, arta disimulării, arta copy-paste-ului, arta înşelării, arta idolatriei şi încă mult mai multe arte pe care nu le pot eu enumera pe aici, căci aş risca pe undeva ca acest articol să nu se mai încheie. Toate acestea se învaţă din afară şi sunt preluate către interior. Pune societatea, religia, învăţământul, sănătatea şi toate celelalte sisteme generatoare de frică în balanţă şi vei avea în faţa ochilor întreaga panoplie a încă unei existenţe frânte pe pământ.

Căci toate acestea nu te învaţă cum să îţi manifeşti iubirea. Ci toate aceste sisteme te învaţă cum să îţi manifeşti frica. Toate aceste sisteme trag de tine, să vii către ele, să intri în ele şi să cotizezi fără să-ţi pui întrebări, fără să discerni, fără să gândeşti conştient. Te opui lor? Atunci te opui fricii şi imediat toate figurile reptiliene care manipulează aceste sisteme, vor scrâşni şi vor spumega în faţa ta. Şi atunci te întrebi, pentru ce ai venit aici, dacă oricum lucrurile sunt aşa cum sunt? Le poţi tu schimba, le poţi tu dezactiva, te poţi tu singur lupta oare împotriva lor? Nicidecum. Nu pentru asta am venit, ca să mă lupt contra, ci doar să învăţ a-mi activa iubirea, să învăţ a mă manifesta din şi prin această iubire. Căci în faţa acestei iubiri, totul se transformă fără nici un efort şi fără nici un chin. Întunericul se disipă şi răutatea se dizolvă. Nesimţirea slăbeşte şi batjocura năpârleşte. Prostia se evaporă şi ignoranţa se clatină. Pentru că iubirea nu întreţine nici întunericul, nici răutatea, nici nesimţirea, nici batjocura, nici prostia şi nici ignoranţa.

Tu eşti iubire, eu sunt iubire şi cu toţii ne regăsim în această iubire. Dar cu toate că spunem asta şi ne recunoaştem ca fiind iubire cu raţiunea, nu ne recunoaştem ca fiind iubire şi cu simţirea. Astfel încât, ceea ce observăm în jur, e mai mult efectul unei răutăţi, a unei răzvrătiri, a unei rebeliuni împotriva omului, împotriva vieţii. Aşa stau lucrurile pe pământ, nimeni nu poate schimba asta la nivel general. Însă fiecare se poate schimba pe el însuşi la nivel individual. Adică fiecare poate face o alegere. O alegere firească la urma urmei. O alegere care te propulsează, nu una care te frânge. O alegere spirituală, nu una lumească. O alegere naturală, nu una forţată. O alegere simplă şi firească. O alegere din iubire şi nu din frică.

Alegerea naturală este însăşi iubirea, alegerea forţată este însăşi frica. Te forţezi să fii un altul, să pari altceva, să suferi şi implicit să te ofensezi pe tine însuţi. Căci suferinţa are nevoie de sforţare, de încrâncenare, de nefiresc. Iubirea nu se poate ademeni cu nimic, cu nici o sforţare, cu nici o alterare.

A trăi din firesc, uşor şi simplu, înseamnă a trăi din iubire. Putem trăi aşa, sau sunt doar metafore, doar cuvinte, doar amăgiri? Forţa iubirii este infinită, cea a fricii însă o poţi măsura dintr-o privire în cel ce stă pitit într-un colţ, tremurând de frica vieţii. Iubirea nu este conflictuală, frica însă e un mare catalizator de emoţii contradictorii. Iubirea te îndeamnă să trăieşti pe culmile spiritului, frica însă te îndeamnă să te sinucizi spiritual înainte de vreme. Iubirea înseamnă deschidere, frica însă te îndeamnă să te închizi în tine şi în faţa celorlalţi. Iubirea înseamnă comunicare pe faţă, frica însă te îndeamnă să îţi reprimi nevoia de a te mărturisi şi de a te împărtăşi celorlalţi. Iubirea înseamnă creaţie şi inspiraţie, frica însă te îndeamnă la blazare, la plictis, la renunţare. Cum e oare mai frumos şi mai simplu să trăieşti, cu iubirea în suflet sau cu frica legată de gât?

La drept vorbind, noi nu suntem oameni. Nu există oameni decât în această formă pur carnală şi pământească. Dar dacă dezvelim de pe noi acest înveliş, oare cine suntem noi cu adevărat? Fară trup mai suntem oameni? Suntem doar entităţi. Entităţi de lumină. Şi ele evoluează permanent, nu doar aici, pe această planetă a dualităţilor şi a conflictelor mocnite dintre noi. Pentru o vreme, venim în acest trup, iar pentru o altă vreme, venim cine ştie pe unde şi în ce formă. Evoluăm oricum, în orice formă am alege să ne manifestăm iubirea. Aceste lucruri nu se pot înţelege pur raţional. Dar le poţi simţi din lumina ta, de acolo, din partea cea mai de sus a fiinţei tale.   

Aşadar, mă aflu aici pe pământ şi printre oameni, pentru a învăţa să îmi manifest cu adevărat iubirea în această formă în care sunt acum. Şi e important. E singurul lucru important. Să înveţi să îţi manifeşti iubirea, fără să te opui, fără să te cenzurezi, fără să îţi pui mintea înaintea inimii şi să rămâi veşnicul prizonier al minţii tale care se tot frământă, dar nu găseşte mai deloc răspunsuri. Singurul răspuns e iubirea. Iubirea simplă şi curată, ce se arată şi în cel sărac cu duhul, dar şi în cel bogat în filozofii, şi în cel curat cu trupul, dar şi în cel măcinat de patimi, şi în cel mândru, dar şi în cel smerit, şi în cel mic, dar şi in cel mare, şi într-un cerşetor, dar şi într-un rege, căci cine ar putea spune că iubirea face discriminări şi caută cumva la faţa omului?

Iubirea de dincolo de cuvinte, e doar tăcere, doar simţire, doar vibraţie...