La mulţi ani tuturor femeilor conștiente!

A vorbi despre femeie şi a încerca să o descrii în cuvinte e ca şi cum ai încerca cu mintea să pătrunzi vraja misterului care o învăluie. Dar misterul care e dezvăluit îşi pierde farmecul, la fel cum femeia care se dezvăluie pe sine îşi pierde farmecul. Bărbatul o priveşte, o caută, o doreşte, dar niciodată nu ajunge până în profunzimea sufletului ei. Aşa că el nu are încotro decât să se mulţumească cu firmiturile care pică uneori din poala misterului ei. Ea lasă firmiturile să cadă doar pentru cel care are destul curaj să se aplece şi să le culeagă. Unuia ca acesta i se va dezvălui în aparenţă, pentru că măcar el a făcut un mic efort ca să o înţeleagă. Dar ea, de fapt, nu vrea să fie înțeleasă, ci doar primită în brațele celui care simte că o iubește.

Căci totul este aparent la o femeie. Atunci când vrea să fie frumoasă, orice femeie este frumoasă. Când vrea să fie înţeleaptă, orice femeie este înţeleaptă. Când vrea să fie ascultată, orice femeie este ascultată. Când vrea să fie cucerită, orice femeie este cucerită. Dar când vrea să fie inabordabilă, nimic nu ar putea înfrânge reduta orgoliului ei. Când vrea să se impună, o va face indiferent peste ce sau cine ar trebui să treacă. Când bărbatul de lângă ea nu e în stare să o conducă, atunci va prelua hăţurile raţiunii şi îl va conduce ea pe el. Ea va face totul în aşa fel încât să păstreze aparenţele, cu gândul că la un moment dat şi relaţia şi bărbatul se vor schimba după voia sa. Ea se va sacrifica până la un punct pentru binele bărbatului pe care-l iubeşte şi va juca şi rolul de drama-queen dacă e cazul, tot pentru binele lui. Ea vrea să schimbe multe la el şi uneori chiar reuşeşte dacă bărbatul nu e foarte încăpăţânat în mândria lui. Ea îl educă, el doar se lasă educat. Ea îl susţine, el doar se lasă susţinut. Ea îl întăreşte, el doar se lasă întărit.

Bărbatul are nevoie să primească toate acestea, femeia simte nevoia ca să le dăruiască. Fără un om care să primească toată iubirea pe care ea vrea să o dăruiască, femeia simte că trăieşte în zadar chiar dacă ar deţine cheia de la poarta paradisului. Pentru că paradisul ei este însuşi bărbatul. El este sculptura care se lasă modelată prin mâinile femeii. Ea îl dăltuieşte cu iubirea ei, până ce el reuşeşte să capete o formă definită. Căci femeia modelează bărbatul, nu invers. Dar dacă substanţa lui e prea rigidă, ea se va opri la un moment dat dacă realizează că cel de lângă ea e prea rigid și prea ghipsat, astfel încât nu se vrea nicidecum modelat. Aş spune că menirea femeii e ca ea să modeleze tot ceea ce se vrea desăvârşit în jurul ei: partenerul, copilul, viaţa. Pentru asta, există doar o singură condiţie: ca ea să se simtă iubită!

Femeia capătă energie iubind şi lăsându-se iubită. Energia iubirii o învăluie şi ea luminează în jur prin forţa pe care o emană. Fără această energie, viaţa pentru ea nu are nici un farmec, căci nimic de pe lumea asta nu i-ar putea oferi ceva mai mult decât iubirea. Când există reciprocitate în iubire, ea simte că are totul, când nu există reciprocitate, simte că nu are nimic. Bărbatul îi alimentează sau îi opreşte sursa iubirii şi atunci lucrurile ori se reîntregesc, ori se precipită, ori se alătură unei vieţi constructive, ori unei vieţi distructive.    

Dar ce ştiu eu, de fapt, cine e femeia şi ce se află înlăuntrul ei? Cum pot descifra misterul care nu pote fi decodat? Cum pot eu măsura ceea ce nu poate fi măsurat? Cum pot înţelege ceea ce se află dincolo de orice înţelegere?