luni, 6 noiembrie 2017

Cheile genelor-Cheia 1-Entropie-Prospețime-Frumusețe



I Ching-ul chinezesc este sursa acestei fabuloase lucrări care este "Cheile genelor" și acest sistem este ca o oglindă matematică a codului genetic. Ne regăsim în absolut toate umbrele celor 64 de chei, mai mult sau mai puțin. Ne regăsim și în câteva daruri. Iar în stările siddhice nu prea ne regăsim, ele par încă lucruri inaccesibile sau mai degrabă neaccesate încă.

Prima cheie are ca umbră entropia care este o lipsă a disponibilității ca o energie blocată într-un spațiu închis din punct de vedere al fizicii. Această frecvență menține traiul pe planetă la un nivel scăzut și inconștient. În fiecare umbră, frecvența e una scăzută. Ea se ridică pe măsură ce și noi facem ochi, spiritual vorbind, și depășim acest tip de frecvență redusă care ne menține doar pe supraviețuire. 

Entropia reprezintă opusul iubirii. Dar viața nu poate exista fără această dualitate, de o parte întunericul, de cealaltă parte lumina, de o parte umbra, iar de cealaltă parte darul divin. Această polaritate are un rol, e ca o evoluție firească, pur și simplu așa merg lucrurile în această dimensiune. 

Oamenii dominați de această umbră sunt cei amorțiți, dar nici măcar asta nu poate fi ceva rău, atâta timp cât realizezi că ești dominat de inerție. Important e să îți asumi umbra ta și primul pas e făcut. Orice stare pe care o simțim e, de fapt, o stare chimică. Dacă ne simțim melancolici sau triști în unele zile fără să existe o cauză anume, e bine să nu ne batem capul prea mult cu asta. Pur și simplu sunt schimbări ale dispoziției pe care nu le putem pricepe cu mintea și ele sunt firești la urma urmei, atâta timp cât nu ne lăsăm pradă lor. Putem observa aceste stări cum vin și cum pleacă fără ca neapărat să ne și identificăm cu ele. Suferința apare doar în identificare. 

Umbra aceasta a entropiei declanșează depresia. Blocând energia care se vrea materializată în creație, apare angoasa. Acea stare chimică de saturație și de lipsă a sensului vieții. Apatia, tristețea, proasta dispoziție, tot în această umbră se regăsesc. Marea problemă apare atunci când nu dai voie acestor stări să plece firesc, ci le hrănești tocmai prin interferența cu ele. Mintea apare la interval și tot începe ea să găsească cauze la ceea ce e în neregulă cu tine. Nu e nimic în neregulă cu tine dacă ai o stare proastă. Rămâi tăcut, rămâi în solitudine pentru o vreme, respiră conștient și profund pentru că asta îți eliberează imediat mintea de toxicitatea gândurilor. Orice stare, oricât de proastă ar fi ea, doar vine, doar pleacă. Nu te urca în bărcuța suferinței absolut în zadar. 

Caracterul represiv al acestei umbre este depresia. Oamenii când se reprimă pe ei înșiși, practic își îngheață energia în frică. Și atunci entropia începe să se hrănească cu această frică și să te lase mereu epuizat, derutat, decentrat. Unii se simt permanent așa, alții doar uneori. Unele stări de înghețare te pun la orizontală, altele îți fură strălucirea din privire. Asta se depășește nu autosugestionându-te că viața e minunată sau bolborosind afirmații pozitive de dimineața până seara ca un papagal inconștient, ci lucrând acolo în tine însuți cu frica ta. Toți avem o frică majoră, e imposibil să nu o recunoști dacă ai măcar un moment de luciditate. 

Caracterul reactiv e hiperactivitatea. Aici îi regăsim pe cei care fug permanent de stările pe care le au
tot din frică. Se angajează în tot felul de proiecte nebunești pe care le încep, dar imediat le și abandonează. Sau în relații noi și superficiale care iarăși nu durează. Acești oameni, în agitația lor, caută mereu cu disperare o emoție nouă, o efemeridă nouă, tocmai pentru a nu mai face față la insuportabila lor superficialitate și goliciune interioară. 

Darul acestei chei este Prospețimea. Aici avem de-a face cu o trecere, una alchimică. De la întuneric la lumină nu e decât un pas conștient, o alegere conștientă. Sigur, pentru mulți acest pas pare așa o infinitate de pași și o infinitate de muncă cu tine însuți. Dacă ajungi la lumină, ajungi implicit și la bucurie. Iar când ești bucuros simți nevoia să împărtășești și altora această stare din tine însuți, iar ei, la rândul lor, se vor simți atinși de ceea ce emană din tine. 

Din amorțeală ajungi la prospețime. Cum faci această trecere, depinde numai de tine. Totul e diferit pentru fiecare din noi, reguli generale de a fi fericit le găsești doar în cărțile motivaționale, adeseori trase de păr pentru că ipocrizia nu funcționează. Fericirea nu e ceva care se obține făcând așa sau așa. Adeseori, ea vine firesc prin ceea ce ești tu, cel simplu și firesc. Iar simplitatea emană lumină și generează bucurie. Mintea însă te poate amăgi că lucrurile sunt complicate și că tu ai o mare problemă cu tine de rezolvat și că nu ești în regulă. Asta e șoapta din umbră. Până când o vei tot asculta?         

Pe măsură ce darul prospețimii se insinuează în tine, normal că viața se schimbă. Inerția sau amorțeala spirituală nu e ok, oricât ai crede tu că ești un zen, privind și pufăind cu ochii în gol, undeva departe. Nu am venit pentru a sta degeaba, nimeni nu se simte ok când nu are nimic de făcut. De paraziți mistici care vorbesc frumos, dar fără efect în viața cotidiană, sunt sătul până peste cap.

Prospețimea înseamnă creativitate. Pornind de la lucruri mici, chiar extrem de mici. Pornind de la ceea ce simți că îți ridică măcar o centimă vibrația. Contează. Tot e mai mult decât nimicul generat de amorțeală sau depresie. Chiar și o plimbare în natură e ceva creativ, e vorba de o alegere conștientă la urma urmei și asta e tot ceea ce contează. Este alegerea ta. Bucură-te de ea, nu îți călca pe suflet, nu îți da cu tifla în cap la nesfârșit. Trăiește pornind de la cele mici, de la bucuriile mărunte ale vieții. 

Frumusețea este darul divin(siddhi) al primei chei. Ea înflorește în omul care iese din propria umbră pentru că acolo, în general, sunt doar frânturi de frumusețe interioară. Acest dar te reunește cu întregul. Frumusețea este ceva natural, nu ceva controlat în mod fals. Ca să simți acest siddhi e nevoie să te dizolvi în el. Și asta e valabil cu absolut toate aceste stări siddhice. Ca să le simți, e nevoie să te topești în ele, nu le poți pricepe cu mintea umană limitată. 

Când acest dar divin își face prezența, totul devine frumos în jur. Totul strălucește și curge firesc și natural. Nu mai există opunere și opinteală. Iar aceasta nu se poate preda. Este ca un foc care arde dar nu te mistuie. Toți îl avem, la unii arde flacără puternică, la alții abia mai pâlpâie. El nu se întreține de la sine, ci punând mereu în el vibrația creativității, bucuriei și entuziasmului!  

8 comentarii:

  1. I want to thank Dr Emu a very powerful spell caster who help me to bring my husband back to me, few month ago i have a serious problem with my husband, to the extend that he left the house, and he started dating another woman and he stayed with the woman, i tried all i can to bring him back, but all my effort was useless until the day my friend came to my house and i told her every thing that had happened between me and my husband, then she told me of a powerful spell caster who help her when she was in the same problem I then contact Dr Emu and told him every thing and he told me not to worry my self again that my husband will come back to me after he has cast a spell on him, i thought it was a joke, after he had finish casting the spell, he told me that he had just finish casting the spell, to my greatest surprise within 48 hours, my husband really came back begging me to forgive him, if you need his help you can contact him with via email: Emutemple@gmail.com or add him up on his whatsapp +2347012841542 is willing to help any body that need his help.

    RăspundețiȘtergere
  2. BETONGO-PLAY - Online, free, best bets & promotions 10bet 10bet happyluke happyluke sbobet ทางเข้า sbobet ทางเข้า bk8 bk8 betway login betway login 카지노 카지노 우리카지노 우리카지노 70 虀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀덤 홀�

    RăspundețiȘtergere
  3. M-am căsătorit cu dragul meu soț în ultimii 12 ani fără să rămân însărcinată, iar fibromul a fost problema. Am luat diferite medicamente prescrise, dar nu am putut să le vindec, dar soțul meu era atât de încrezător în mine și mă tot încuraja că într-o zi cineva mă va numi mamă. nu s-a odihnit căutând o soluție de la diferiți medici, tot ce au putut vedea a fost o intervenție chirurgicală și mi-a fost frică de asta, o prietenă din cabinetul meu mi-a prezentat doctorul DAWN ACUNA, ea a spus că Dawn acuna a ajutat-o ​​când avea tubul blocat și a ajutat-o ​​și ea. multe dintre prietenele ei să conceapă,
    I-am scris imediat pe Whatsapp, mi-a promis ca ma ajuta dupa ce i-am explicat totul, mi-a dat niste instructiuni care am facut totul perfect conform instructiunilor, la 3 saptamani dupa tot am fost la spital si doctorul mi-a confirmat sarcina in 1 saptamana dar chiar acum am copilul meu frumos.
    *Dacă vrei să tratezi infertilitatea.
    *Daca vrei sa ramai insarcinata rapid.
    *Dacă vrei să-ți întorci iubitul.
    *Dacă vrei o căsătorie pașnică.
    *Dacă doriți să tratați boala canceroasă.
    Și mulți alții îl contactează pe Dr dawn acuna pe Whatsapp:+2348032246310
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt casatorita de 9 ani fara copii pana am cunoscut multe comentarii despre modul in care dr Gideon a ajutat multe persoane sa ramana insarcinata, l-am contactat imediat pe whatsapp si i-am explicat totul, ea m-a indrumat ce sa fac si am facut totul perfect. , spre surprinderea mea am ramas insarcinata la 3 saptamani dupa ce a facut totul, am avut primul meu fiu si in momentul de fata am 2 copii frumosi cu ajutorul Dr Gideon toate multumesc pentru munca ta buna, contactati-l pentru ajutor.
    1) daca vrei sa ramai insarcinata.
    2) dacă vrei să te reîntâlnești cu iubitul tău.
    3) dacă vrei să nu te mai masturbezi.
    4) dacă doriți o căsătorie/relație pașnică.
    5) dacă vrei să te răzbuni sau pe cineva.
    6) dacă vrei să vindeci vreo boală.
    si altele.
    e-mail: drgideon611@gmail.com
    Whatsapp: +2347042191323

    RăspundețiȘtergere
  5. Acestea sunt vești bune pentru toți cei care citesc această mărturie minunată. Căutam o soluție pentru a-mi rezolva problemele maritale și așa am dat peste o femeie pe nume Alexandra Popp. Ea împărtășește o mărturie minunată despre un bărbat pe nume Dr. Reethesh. Despre cum a ajutat-o ​​Dr. Reethesh să-și salveze relația. CITIȚI mărturia Alexandrei Popp de mai jos. Relația mea se destrăma din cauza comunicării deficitare. Sincer, credeam că nu mai există nicio speranță pentru noi, pentru că ne-am îndepărtat atât de mult unul de celălalt și a existat multă ură între noi. După ce am cerut îndrumare de la Dr. Reethesh, totul a început să se schimbe. Am fost învățați cum să comunicăm cu răbdare, să reconstruim încrederea și să gestionăm conflictele într-un mod mai sănătos. Sfaturile au fost practice, sincere și ușor de aplicat în viața de zi cu zi. Nu a fost o transformare peste noapte, dar cu angajament, relația noastră a devenit treptat mai puternică ca niciodată. Astăzi, ne înțelegem mai bine, rezolvăm dezacordurile pașnic și am recăpătat dragostea și fericirea pe care odinioară credeam că le-am pierdut. Sunt cu adevărat recunoscătoare pentru impactul pozitiv pe care Dr. Reethesh l-a avut asupra relației noastre și aș recomanda cu bucurie îndrumarea oricui trece prin provocări similare. DUPĂ ce am citit mărturia Alexandrei Popp, l-am contactat pe Dr. Reethesh și i-am împărtășit propriile mele griji. Dr. Reethesh m-a asigurat că îmi voi revedea bărbatul. După ce totul s-a terminat, soțul meu m-a părăsit pe mine și copiii acum patru luni, fără să avem vești de la el și fără să comunicăm cu noi. M-a sunat singur, implorându-mă să am milă de el pentru toate durerile și grijile prin care m-a făcut să trec. Astăzi este din nou acasă și se tratează bine cu mine și copiii. Îl puteți contacta pe Dr. Reethesh pentru a putea aduce pace, dragoste și înțelegere în căsnicia voastră. Contactați-l pe Dr. Reethesh pe WhatsApp: +2349012999010 SAU prin e-mail: reethesh60@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  6. Vă puteți recupera fostul partener și vă puteți rezolva problemele de infertilitate cu Dr. Reethesh. Când l-am întâlnit pe Dr. Reethesh, soțul meu divorțase de mine pentru că eram o femeie sterilă la 32 de ani și eram căsătorită de cinci ani. Am mers la multe spitale și toți medicii pe care i-am întâlnit îmi spuneau că nu voi mai putea naște. Doctorii îmi spuneau că sunt afectată de Chlamydia, Gonoree și Fibroame Uterine. Mă sfătuiau să merg la adopție. Am fost devastată și confuză ca femeie de vârsta mea. Am căutat ajutor online despre cum să-mi recuperez căsnicia, apoi l-am întâlnit pe Dr. Reethesh. La câteva săptămâni după ce l-am contactat pe Dr. Reethesh, fostul meu soț s-a întors acasă și m-a implorat să-l iert și să-l primesc înapoi după șase luni de divorț. L-am acceptat înapoi și apoi i-am spus Dr. Reethesh despre lipsa mea de fertilitate pentru ca el să mă ajute. El a făcut vraja pentru fertilitate. Am luat plantele pe care mi le-a trimis. Și după câteva luni de când am terminat plantele, am conceput. Soțul meu m-a lăsat însărcinată și am născut un fiu frumos. În prezent, sunt mama unui fiu frumos și sunt fericită în căsnicia mea. Toate acestea îi mulțumesc Dr. Reethesh și muncii sale minunate. Contactați-l pe Dr. Reethesh prin WhatsApp: +2349012999010. SAU prin e-mail: reethesh60@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  7. Dr. Wale, vă mulțumesc pentru toate lucrurile bune pe care le-ați făcut pentru mine și membrii familiei mele. Vă mulțumesc că ați reunit-o pe sora verișoarei mele cu fostul ei iubit, vă mulțumesc că l-ați ajutat pe fratele meu să câștige primii săi bani mari la loterie. De asemenea, vreau să vă mulțumesc pentru că mi-ați vindecat ambii părinți când erau bolnavi. Vă mulțumesc că l-ați vindecat pe tatăl meu de durerile provocate de accidentul vascular cerebral, și vă mulțumesc că ați vindecat-o pe mama mea de boala care aproape i-a luat viața. De asemenea, vreau să vă mulțumesc că i-ați permis surorii mele să câștige procesul care aproape a dus-o la închisoare, și vă mulțumesc că ați făcut-o pe cel mai bun prieten al meu să se întoarcă la el. Vreau să vă mulțumesc că l-ați ajutat pe vărul meu să obțină slujba visurilor sale. Dacă aveți ceva care vă tulbură mintea și aveți nevoie de cele mai bune și rapide rezultate, Dr. Wale este cea mai potrivită persoană de contactat. Dr. Wale vă va ajuta să rezolvați problema. Dr. Wale a ajutat mulți oameni să își rezolve problemele. Îl puteți contacta pe Dr. Wale prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU prin e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  8. Dr. Reethesh este omul care m-a ajutat să-mi repar căsnicia destrămată. De asemenea, pentru cei dintre voi care căutați ajutor și sfaturi despre cum să vă salvați căsnicia sau relația destrămată, Dr. Reethesh este dispus să vă ajute să o rezolvați. Acum câteva luni, aveam probleme cu soțul meu. Am observat că avea o aventură cu o altă tânără de la locul lui de muncă. L-am confruntat, dar s-a enervat și mi-a spus în față că este adevărat. Ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, a continuat spunându-mi că nu mă mai iubește și că vrea să divorțeze. Am fost devastată și confuză. L-am implorat să nu divorțez, dar a insistat. Înainte de asta, auzisem despre Dr. Reethesh în timp ce navigam pe internet și cum obișnuia să ajute oamenii cu căsnicii și relații destrămate. M-am gândit la asta și am decis să-l contactez. Mi-a promis că îmi va aduce din nou zâmbetul pe față. Am urmat instrucțiunile lui și în câteva zile am fost atât de surprinsă să-l văd pe soțul meu îngenuncheând în fața mea și cerându-și scuze pentru ceea ce spusese despre divorț. Este ceva ce nu mă așteptam niciodată. Îi mulțumesc Dr. Reethesh pentru ceea ce a făcut pentru mine. Acum trăiesc fericită cu soțul meu și el s-a oprit. văzând-o pe cealaltă Doamnă. Dacă aveți astfel de probleme, vă sfătuiesc să-l contactați pe Dr. Reethesh, el vă poate ajuta și el. prin WhatsApp: +2349012999010 SAU prin e-mail: reethesh60@gmail.com

    RăspundețiȘtergere