Cheile genelor-Cheia 24-Dependență-Inventivitate-Liniște

 

Umbra acestei chei 24 este dependența. Toți oamenii, mai mult sau mai puțin, sunt dependenți în primul rând de un anume tipar de gândire. Și când paradigma sistemului lor de gândire e foarte bine înrădăcinată, orizontul acestui mod unic de a gândi se îngustează, devine un fel de obsesie care nu îți dă voie să ieși din ea. Priviți la oamenii foarte îndoctrinați, în religie, în spiritualitate sau în alte sisteme. Ei devin ca niște roboței care își declanșează automatismul gândirii imediat ce intră cineva în realitatea lor și le apasă butonașele sistemului lor de gândire.  Totul pe pilot automat.

Autorul spune că practic suntem pre-programați pentru dependență și că marea vinovată pentru aceasta e însăși mintea. Pentru că ea are tendința de a ne vrăji, menținând vraja asupra noastră prin a găsi melodiile din creier care ne plac și de a le repeta astfel la infinit. Aici sunt de vină și moștenirile genetice, tiparele preluate de la părinți. predispoziții care simți că nu îți fac bine, nu vrei să le ai, dar cu toate astea ele te sabotează permanent ca și cum ai fi sclavul lor. Sigur că te subjugă pentru că sunt extrem de puternice. Dar un prim pas e să le conștientizezi. Să îți conștientizezi  tiparele limitative de gândire. Altfel e imposibil să te eliberezi  și să ajungi la un grad de conștiență mai evoluat. 

Se spune că noi ne folosim de creier într-o proporție foarte mică. Dar totuși, chiar și această afirmație poate fi doar un mit. Practic ne folosim mereu creierul, el rulează non-stop. Dar întrebarea e ce rulează, de fapt? În majoritatea timpului doar gânduri compulsive, adică gânduri fără noimă care nu ne ajută absolut deloc în evoluție. Însă creierul nu se odihnește, rulează non stop. Uneori îl oprim din gândirea compulsivă printr-o străfulgerare de frumos. Dar asta ține foarte puțin, căci imediat devenim iarăși inconștienți și iarăși intrăm în starea de vis, adică în scenarita minții. De asta sunt și foarte rari oamenii care reușesc să își dezvolte ei înșiși un tipar original de gândire. Pentru că nu există constanță în a-ți antrena creierul. Există doar mici străfulgerări de moment. Iar aceste străfulgerări nu au nicidecum puterea să te transforme.

Singurul lucru care distruge gândirea dependentă e acea liniște dintre gânduri pe care o caută toate sistemele de meditație. Iar această liniște chiar dacă durează fracțiuni, are puterea de a îți oferi primul dar al acestei chei, care este inventivitatea sau creativitatea. Și mi-a plăcut metafora precum că gândirea dependentă se desfășoară în cercuri, iar gândirea creativă în spirale. Și are logică. Dependența e ca un carusel care se învârte la nesfârșit. Și ce o poate opri? Liniștea, contemplarea, ieșirea din compulsivitate și intrarea în starea de martor, de observator. Iar creativitatea urcă și tot urcă în spirale fără limite. Această trecere poate fi foarte simplă pentru unii, dar foarte complicată pentru alții. Depinde de disponibilitatea fiecăruia.

Acest ciclu al dependenței se manifestă prin goluri care se înfiripă în conștiență. Iar când pici în acest hău, resimți asta printr-o goliciune insuportabilă care ori te îngheață, ori te face să fugi. Ele pot apărea oricând și oriunde dacă ceva le activează. Și atunci te surprinzi că ești practic pus față în față cu propria suferință. Și asta doare. Nu vrei să privești la suferința ta. Dar nimic nu o poate dizolva decât numai contemplarea suferinței tale în toată splendoarea. O contempli, o asumi că ai trăit-o, recunoști că te-a sabotat și astfel îți dai seama că ea nu este a ta. Ci a fost preluată, nu tu ai creat-o. Tu doar ai lăsat-o să se cuibărească, în inconștiența ta.

Umbra dependenței vrea să se asigure că oamenii nu se schimbă. Dacă s-ar schimba, nu ar mai avea ea cu ce să se hrănească, că ea trăiește ori din inerția omului dependent, ori din frica de a fugi spre alte surogate doar ca să nu te mai gândești la dependența ta. Chiar dacă la exterior pari că te schimbi, interiorul adeseori rămâne același. Schimbi relația, de exemplu, dar te surprinzi cu aceleași tertipuri față de persoana nou aleasă. Pentru că tiparele neurologice dezvoltate în timp au căpătat mari drepturi asupra ta. Și ele te lucrează fără aportul tău conștient. Tu schimbi persoana, dar nu schimbi și rețelele neuronale nocive de care ești dependent. Și atunci relația deși e nouă, trăirea ei rămâne tot una veche și expirată.

Și asta se întâmplă pentru că mintea noastră ne minte. Ea are tendința de a ne ține acaparați cu speranța fericirii din viitor. Construiește scenarite de viață false. Precum că mâine voi întâlni sufletul pereche, voi câștiga la loto, voi trăi fără muncă, voi fi fericit cât cuprinde. Dar asta mâine, nicidecum în prezent. Căci în prezent e doar suferință și asta nu te reprezintă. Nu te reprezintă, dar o trăiești cu iluzia că mâine va fi super bine. Cum va fi bine când nu faci absolut nimic pentru asta?
Când apare în peisaj disponibilitatea de a te confrunta cu propria-ți minte, asta permite corpului mental să se descâlcească de corpul astral care generează toate emoțiile, dorințele, sexualitatea, poftele, dorurile. Atunci aceste dorințe nu mai sunt încuiate de strânsoarea minții și astfel ajungi mai profund la sursa suferinței tale. Astfel încât, purifici acest corp astral tăindu-i practic sursa de stimulare externă și revii ușor la adevărata ta origine.

Caracterul represiv al acestei chei se manifestă prin înghețarea într-un blocaj din acel gol din conștiență care te menține acolo ca într-o cursă. Frica interioară face asta și reușește cu brio să te înghețe într-o stare de totală lipsă de energie sau depresie. Secretul acestor blocaje care apar e cum răspundem la ele când ne surprindem în astfel de stări. Și important e să răspundem din prima, nu să rămânem până goliciunea ne îngheață. Pentru că pericolul dependenței e că e a ne poate pecetlui soarta fără ca nici măcar să realizăm asta. Iar dacă nu faci ceva imediat, apoi va fi cu mult mai greu.

Caracterul reactiv al acestei chei este anxietatea. Adică neliniștea care îți transformă frica în activitate. Acest tipar e cel obsedat de muncă, de aventură, de orice îl poate scoate din dependență. Pe când cel represiv e dominat de un gen de dependență alcoolică sau altceva care îl menține inert și blocat. 

Când un dependent ajunge la creativitate, el ce face, de fapt? Își ridică frecvența. Numai așa poți ieși. Și asta se poate. Inventivitatea e un fel de dependență creativă. Asta e o dependență bună. E ca o disciplină pe o vibrația mai înaltă, conștientă. 

Darul divin (siddhi) la care se ajunge dacă se transcende această umbră, e liniștea. dar nu o liniște temporară pe care o simți doar în stările de meditație. Dacă e doar temporară, e necâștigătoare. Liniștea apare doar când mintea compulsivă încetează. Această liniște e ceva ce se pogoară asupra ta,  deși ea a fost permanent acolo. E ca o iluminare care te învăluie, ca o recunoaștere. Iluminarea nu e ceva dincolo de nori și doar pentru anumiți aleși. Nu. E și pentru tine. Tu, cel care ai familie, copii, job, facturi de plătit și provocări de viață cât China. 

Aici, în starea de liniște profundă, se face un transfer. Mecanismul care îți controlează conștiența coboară din cap în plexul solar. Nu mai gândești tu, ci ești gândit de viață. Nu mai este gândire, ci doar a ști sau a nu ști.