Mă urmăreşte titlul ăsta
de o bucată de vreme. Vreau să scap de el şi nu pot. Aşa că singura
posibilitate de salvare e să scriu ceva despre asta, să scap de urmăritori şi
apoi să fiu lăsat în pace în lumea mea. Ceva simplu, să înţeleagă toţi proştii.
Şi cei care zâmbesc batjocoritor şi cei gură cască care îşi dau ochii peste
cap. E loc pentru toată lumea pe aici pe pământ, aşa că să nu fiu prea
răutăcios, doar n-oi fi eu deşteptul satului, am atâtea corijenţe, de trece vara
acuşica şi eu tot repetent rămân. Poate mă apuc şi eu odată şi odată de învăţat
câte ceva pe aici, că dacă rămân aşa, sigur nu mă trec ăştia clasa. Adică ăştia
care nu se văd, dar îi tot simt prin preajma mea cum mişună, doar-doar or dibui
ei cum să mă ia, ca să mă scoată la liman cumva.
Pe aici limanul ăsta are
trei colţuri, ca într-un triunghi echilateral, nu isoscel, nu drept, nu strâmb.
Toate laturile sunt egale, toate unghiurile sunt aceleaşi. Pe o latură scrie
Relatiile, pe o alta Sănătatea, iar pe cea de-a treia latură scrie mare şi
frumos Banii. Pe câte o latură de asta, unii se dau cu sania, cu schiurile,
plutesc sau zboară chiar. Pe o altă latură însă, mulţi se împotmolesc, de oricum
ar da-o, tot împotmoliţi rămân. Se chinuie, se încordează, se luptă cu viaţa pe
acea latură, dar acolo ceva îi sabotează la greu. Aţi simţit vreodată
că sunteţi deficitari, mediocri şi neputinicoşi măcar pe una din laturile de
care vorbesc?
Am văzut oameni care se
descurcă de minune pe una din laturi, dar pe o alta, rămân tare deficitari. Acolo
pare că nimic nu se urneşte din loc, nimic nu merge, nimic nu evoluează. Parcă
tot vor să împingă un bolovan şi cu cât se zbat, cu atât el devine şi mai de
neclintit. Nu găsesc poziţia adecvată, nu găsesc unghiul potrivit din care ar
putea să mişte această povară din loc. Şi pare că provocarea sau lecţia îi tot
urmăreşte din urmă, să găsească cumva soluţia la ea. Unii o găsesc
repede, ei sunt deştepţii satului, ăştia învaţă şi de la cei mai proşti ca ei,
dar şi de la cei mai descurcăreţi. Alţii însă, le trece viaţa printre degete,
vine moartea peste ei şi se surprind mai apoi că au mai dat încă un rateu, cu
încă o viaţă. Nu-i nimic, la şcoala reeducării de pe pământ se învaţă şi se tot
învaţă, nu-i aşa?
Cu ce să încep, cu
relaţiile, banii sau sănătatea?
Mie mi se par toate la
fel de importante. Iaca o să încep cu sănătatea, că tot se spune că dacă nu ai
sănătate, poţi să ai o căruţă de bani şi să mai fii şi cu frumoasa satului, că
tot degeaba. La capitolul „sănătate”, oamenii se panichează cel mai uşor. Cum
îi doare undeva, fuga-fuga la farmacia satului de după dealuri, acolo e
mântuirea şi izbăvirea durerii lor. Le plac drogurile farmaceutice la nebunie,
ar înghiţi orice pastiluţă, doar-doar or uita chiar şi de ei înşişi şi de
insuportabila uşurătate a fiinţei lor. Unii îşi fac chiar depozite prin casă de
droguri farmaceutice, să aibă acolo pentru zilele negre care le bat la uşă
tocmai atunci când nu se aşteaptă. Nu se aşteaptă ei, dar de fapt şi le
programează de numa-numa. Parcă le şi doresc să vină cât mai brutal peste ei,
să se îmbolnăvească şi să nu se mai gândească atâta ce pot face cu viaţa lor. Li
se pare firesc să se îmbolnăvească şi să meargă pe la doctori de trupuri, doar
au nevoie şi ăştia să mănânce o pâine de pe urma puturoşilor care nu sunt în
stare să mişte un deget pentru reîntregirea fiinţei lor.
Pe de altă parte se tot
vehiculează ideea că un anumit conflict lăuntric cauzează o anumită boală. Şi
asta e o credinţă, un tipar, o paradigmă. Iar orice credinţă îşi are naşul ei. Orice
religie îşi are naşul şi orice prostie îşi are naşul ei. De cât să repet ca un
papagal ce tot vehiculează unii sau alţii pe bani pe la cursurile de vindecări
spirituale, mai bine gândesc cu mintea mea, că papagaliceasca spirituală nu mi se
potriveşte. Ăştia tot spun că ai o boală pentru că ai un anumit conflict. Punct
ochit, punct lovit! De parcă toţi oamenii simt la fel, gândesc la fel,
reacţionează la fel. Aşa că necâştigător, tot o credinţă limitativă e şi asta,
ca oricare altă credinţă, toate, absolut toate credinţele sunt limitative.
Singura scăpare, absolut nicio credinţă. Asta e pură libertate, nu haos, să fim
bine înţeleşi. Haosul e doar în mintea oamenilor care se tot surprind cum de ei, nişte oamenii
atât de buni, s-au putut îmbolnăvi de boli incurabile. Dar oare poate o minte
haotică, debusolată şi compulsivă să menţină un trup sănătos? Asta chiar n-are
sens, n-are logică. Acolo e buba, la mintea ta.
Referitor la relaţii. Am
văzut că acum, cum deschizi ochii puţin faţă de spiritualitate, cum te înhaţă
şi te buşeşte iubirea necondiţionată din toate părţile. Oamenii se iubesc
necondiţionat la greu pe faţa
internetului, dar în discuţiile de unu la unu, se bârfesc şi se judecă de mama
focului. Asta e un fel de ipocrizie ridicată la rang de artă. Ne iubim
necondiţionat în virtual, dar în real ne facem că nu ne vedem. Sau şi mai
cumplit. Ne îndrăgostim prin virtual de unul sau de altul şi avem impresia că
ne e tare bine. E tare bine să fii prost, nu-i aşa?
Dar nu-i nimic, chiar şi
prostia se mai deşteaptă, uneori cu lacrimi, cu suferinţă, cu durere. Să te
prinzi emoţional de cineva în virtual, mie mi se pare noaptea minţii. Dacă sunt
femei care citesc ce scriu eu pe aici, nu le pot spune decât "nu fiţi proaste!",
doar atât. Ştiu că sună brutal, dar se poate şi mai rău de atât. Decât să
cauţi iubirea vieţii tale pe facebook sau mai ştiu eu unde, mai bine le dai pe
astea la spate. Te amăgeşti azi cu unul, mâine cu altul, pentru ca la sfârşit
să rămâi cu mâinile goale. Năluci virtuale sunt peste tot, mişună şi urlă după
cine să mai înghită.
Relaţiile adevărate şi
prietenii adevăraţi sunt doar în viaţa ta cea autentică, nu în surogatul virtual
unde niciodată nu ştii cu cine ai de-a face pe bune. Poţi să ai în lista de pe
fb mii de prieteni virtuali, dar nu te amăgi, întreabă-te dacă e vreunul pe
acolo care ar mişca măcar un deget pentru tine la propriu, nu la figurat. Prietenii
reali sunt cei cu care poţi sta faţă-n faţă la o masă, restul e vrăjeală şi
abureală cu care pierzi timpul ore întregi prin chaturile din virtual. Multă
lume, oameni puţini!
Stai că am ajuns şi la
bani. Aici cam toţi sunt prinşi, mai mult sau mai puţin. Cei care au foarte puţin,
se gândesc la bani cum să supravieţuiască. Cei care au mulţi, vor şi mai mult.
Oricum ai da-o, toată lumea vrea bani, bani, bani. Măcar unii recunosc, alţii
în schimb, n-ar recunoaşte asta, să-i picuri cu răşină. Ei sunt doar spirit,
doar iubire necondiţionată care nu foloseşte bani, nu-i aşa? Multă prostie şi
ipocrizie în peisaj!
Mai sunt unii care nici
nu suportă să discute despre bani, li se pare o lezare, o dezicere, o
pornografie care le-ar da simţurile peste cap. Eu nu am văzut oameni fericiţi
fără bani, decât mameluci spirituali care se amăgesc că trăiesc într-un fel de zen al inerţiei
şi că nu au nevoie să muncească nimic, că oricum le dă domnul, măicuţa,
sfinţişorii de prin icoane şi moaştele de prin raclele putrede ale celor
adormiţi. Sau poate că sunt mai evoluaţi şi ei se hrănesc doar spiritual cu
prana. Mişto!
Oamenii fără bani sunt
defensivi, temători, descurajaţi, milogi. Mulţi nici nu fac nimic să iasă din
starea asta inertă, dar în schimb, bolboresc într-una că viaţa e grea, că au o
cruce tare greu de dus, o karmă tare greu de tras, un dumnezeu tare nemilos de
suportat şi care mai e şi gelos pe deasupra! Poţi găsi justificări pentru orice
pe lumea asta, dar asta o faci doar pentru a nu face nimic, dar absolut nimic
cu viaţa ta. Are sens?
Acest triunghi spiritual
al bermudelor face ca să îşi prindă picioarele majoritatea din cei care au
venit aici tocmai pentru a regla ceva deficitar pe una din aceste laturi. Unii
dispar în acest neant fără să priceapă ce li s-a întâmplat. Alţii reuşesc să
îşi centreze şi refacă latura instabilă şi deficitară cu care se luptă în viaţa
asta de câţiva ani. Niciodată nu e prea târziu, totul începe cu un mic, foarte
mic pas, apoi al doilea, apoi al treilea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu